Actualitate

Prins cu stupefiante în penitenciar

Condamnat pentru viol şi mai apoi pentru con­stituirea unui grup infracţional, un tânăr din Petroşani n-a rezistat prea mult tentaţiei şi a fost prins cu droguri asupra lui şi la locul de detenţie. Orlando Suceveanu a fost sanc­ţionat de comisia penitenciarului şi le-a cerut judecătorilor anularea măsurii pecuniare.
Orlando Suceveanu (27 de ani) din Pe­tro­şani este încarcerat în Penitenciarul Deva, unde execută o pedeapsă privativă de liber­tate de 3 ani 5 luni 227 zile închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni de constituire a unui grup infracţional organizat. Poliţiştii din penitenciar au primit o informaţie legată de faptul că petroşăneanul ar avea substanţe interzise. ”În buzunarul stâng de la pantalonii aces­tuia ar fi fost descoperită o folie de plas­tic de mici dimensiuni cu un conţinut vegetal de culoare maro-verzuie, care în urma ana­lizei substanţei de către Laboratorul de ana­liză şi profil al drogurilor -a constatat că este un compus 4F-MDMB-BINACA notificată ca substanţă psihoactivă nouă în sistemul euro­pean de alertă timpurie, în anul 2018” au stabilit anchetatorii. Bărbatul a fost sancţio­nat disciplinar, a constestat decizia, dar Jude­că­toria Deva i-a respins acţiunea. Magistraţii au apreciat, în baza probelor administrate, că a comis abaterea disciplinară gravă, adică nerespectarea de către persoanele con­dam­nate a interdicţiei privind introducerea în pe­nitenciar, producerea, deţinerea, comercia­lizarea sau consumul de stupefiante, băuturi alcoolice ori de substanţe toxice sau in­ge­rarea de medicamente fără prescripţie me­dicală, de natură să creeze tulburări de com­portament. Tânărul a susţinut că ,,bila” găsită în buzunarul său nu îi aparţinea şi nu ştie cum a ajuns în acel loc, deoarece, deşi este condamnat pentru infracţiuni legate de traficul drogurilor, el nu consumă astfel de substanţe. (M. Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura