Principiul diversiunii
Există în volumul „Principiul lui Peter”, o carte amuzantă (dar în acelaşi timp, cât se poate de serioasă) despre competenţă, incompetenţă şi metode de a le evita, un paragraf care se numeşte „sublimarea percutantă”. Este o expresie inventată de autori, care desemnează un procedeu de a scăpa de un individ devenit (cu voie sau ca urmare a unei promovări neinspirate) incompetent. Prea valoros pentru a fi dat afară (pleacă cu secretele la concurenţă… ), dar prea periculos pentru a fi menţinut în structură (este incompetent dovedit!). Situaţia se referă mai ales la poziţii de conducere. Individul în cauză este supus procedeului sublimării percutante, adică i se dă un alt brânci în sus şi lateral, cu alte cuvinte este promovat, dar în afara structurii operaţionale. Tipul poate deveni, de exemplu, şef al departamentului Prognoze şi previziuni, are secretară, maşină, salariu mare, doar că prognozele şi previziunile sale nu interesează pe nimeni.
Într-un registru oarecum asemănător, funcţionează şi principiul contrabalansării unei ştiri printr-o alta, fără importanţă, dar care are capacitatea să inflameze publicul. O ştiţi, se mai numeşte diversiune. Cel mai cunoscut exemplu este cel al ungurilor, care (tocmai) vor ceva autonomie (şi aşa UDMR, cam neplăcut surprinsă de involuţia rapidă a situaţiei din ţară, încearcă să-şi păstreze o anume neutralitate naiv-uimită). Cu gândul la ţărişoară, românii (cum îi place să spună prim-ministrului Boc) uită de criză şi de salarii şi se năpustesc asupra ţintei false, în exemplul meu, autonomia.
Acum, însă, ceea ce se petrece e altceva. În joc este (uite cum se demonetizează cuvintele mari folosite în exces…) soarta ţării. Colapsul financiar ne dă târcoale, Boc nu mai iese la rampă, la „Naşul” dau telefoane cetăţeni care cer interzicerea unor posturi de televiziune (foarte grav, dacă va fi vreodată şi invers, cum i s-ar părea realizatorului…?), la OTV, pensionarul obidit este distrat de tarafuri tip big-band, manelisto-populare, lăsat să trăiască cu speranţa că ar putea avea 20.000 de euro, dacă face nu ştiu ce.
De fapt, o să-mi exprim, ca să zic aşa, o curiozitate – va fi o diversiune? O temă falsă, introdusă pentru a distrage atenţia? Se va găsi sugătorul de sânge al poporului? Sau se va glosa, previzibil, pe „moştenirea dezastruoasă”, expresie rămasă de la defuncta CDR, invenţie banalizată, dar încă funcţională…?
