Actualitate

Primul termen la apelul din dosarul Cuarţ Uricani

02 Costel Alic (2)

Ieri, la Curtea de Apel Bucureşti a avut primul termen de judecată la apelul din dosarul de delapidare în care este inculpat şi fostul prefect al judeţului Hunedoara, Costel Alic (foto).
Dosarul s-a judecat în prima instanţă la Tribunalul Bucureşti, iar sentinţa a fost dată în mai 2015. Prin sentinţa tribunalului, fostul prefect a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare şi pentru doi ani i-au fost interzise mai multe drepturi civile. Alături de acesta mai sunt judecate alte nouă persoane care au primit pedepse cu închisoare între patru şi şapte ani.
Fostul prefect al judeţului Hunedoara a ajuns în această situaţie, fiind cercetat penal pentru un credit pe care l-ar fi luat de la Banca Română de Scont cu garanţia Societăţii de Asigurări Astra, în numele Romcuarţ, societate al cărei administrator era şi care a deţinut licenţa de exploatare pentru cuarţul din Cariera Şiglău – Uricani. Pentru obţinerea împrumutului, Costel Alic ar fi garantat cu licenţa de exploatare a cuarţului, ca mai apoi, să susţină că banii luaţi prin credit nu i-a folosit niciodată. (N. Bumbac)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura