ComunitateFlash

Primul elev din judeţ eliminat de la Bac-ul de toamnă

Natalia Bumbac02 bacalaureat9_01360000

Un elev de la centrul de examinare din Vulcan a fost eliminat, ieri de la prima probă scrisă din cadrul sesiunii de toamnă a Bacalaureatului. Tânărul a fost surprins de către profesorii supraveghetori în timp ce încerca să se „inspire” din nişte fiţuici. Acesta a fost eliminat din examen şi sancţionat conform regulamentului.

La nivelul judeţului, la prima probă obligatorie pentru toate profilurile, s-au înscris aproape 800 de candidaţi, dintre aceştia 140 au absentat. Subiectele de la examenul de Limba şi literatura română au avut acelaşi nivel de dificultate şi structură ca şi cele din prima sesiune.
Candidaţii care au susţinut testul la centrul de examinare de la Liceul „Sigismund Toduţă” din Deva au avut păreri împărţite despre subiectele primite. Primii care au părăsit sala de examen, erau foarte dezamăgiţi de subiectele pe care le-au primit, susţinând că au fost foarte grele. Câţiva dintre ei erau la a patra încercare de a promova examenul maturităţii, iar între timp s-au înscris la cursurile unei şcoli profesionale. Unii dintre ei ne-au mărturisit că vin să dea Bac-ul la insistenţele părinţilor, altfel nu ar fi prea interesaţi.
Mai bine dispuşi au fost cei care au ieşit printre ultimii, care au spus că s-au pregătit toată vara pentru a se putea prezenta acum la examen. Aceştia erau siguri că vor promova testul şi aveau planuri pentru a merge la facultate.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura