Politica si administratie

Primarul Iulius Bedea: În loc să muncească pentru cetățenii, unii angajați lucrează pentru… partid

Sorina Popa

Primarul Simeriei, Iulius Bedea (foto), continuă dezvăluirile din instituția pe care o conduce, la cum fac unii salariați altceva decât să lucreze pentru cetățeni. De data asta, e vorba de un angajat care în loc să-și facă treaba pentru care era plătit, muncea de zor pentru…partidul din care face parte. Frumos, nu-i așa?

Alte sarcini
„Afirmațiile mele cu privire la faptul că unii dintre angajați nu se achită de sarcinile de serviciu invocând tot felul de motive sau au alte preocupări decât cele ce țin de fișa postului, sunt confirmate și astăzi (n.r.-luni).
În această dimineață, în urma unei verificări efectuate de secretarul ge­neral al orașului Simeria, alături de alți doi angajați, ce a vizat calculatorul de serviciu al angajatului Eduard Felciuc, s-a constatat că acesta avea stocate în cal­cu­lator informații legate de acti­vitatea sa politică în cadrul partidului AUR Hunedoara. Verificarea a venit ca ur­mare a faptului că domnului Eduard Felciuc i-au fost delegate alte sarcini (în special activități de monitorizare și supraveghere a platformei temporare de depozitare a deșeurilor), astfel că a trebuit să predea calculatorul. Pentru că a precizat că în calculatorul instituției pe care îl avea pus la dispoziție de către primărie se află CV-ul său și nu dorea ca la datele personale din CV să aibă acces alte persoane, am solicitat unei comisii să verifice acest lucru și să-i șteargă CV-ul din datele calculatorului”, a spus Iulius Bedea, primarul orașului Simeria.

Plângere penală
„Surpriza a fost că respectiva comisie a constatat că în calculatorul de serviciu, domnul Eduard Felciuc, secretar exe­cutiv al AUR Hunedoara, avea tot felul de documente cu caracter politic. În aceste condiții, nu pot decât să trag concluzia că de fapt, domnul Eduard Felciuc, angajat al Primăriei Simeri,a se ocupa în timpul serviciului de problemele par­ti­dului în care activează. Atașat, în foto­grafii, vă prezint câteva din documentele cu caracter politic găsite în calculatorul instituției conform raportului întocmit de comisie.
Pentru a nu fi nici un dubiu, procesul verbal de constatare, împreună cu toate documentele identificate pe calculatorul domnului Eduard Felciuc, au fost sem­nate de către secretarul general al ora­șului Simeria alături de alți doi angajați ai instituției.
În urma celor constatate, voi face o plângere penală d-lui Eduard Felciuc, angajatul instituţiei noastre pentru că a folosit Primăria oraşului Simeria şi do­tările instituţiei în scopuri politice. De asemenea, voi acţiona în consecinţă şi voi sesiza instituţiile abilitate”, a adăugat primarul din Simeria.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura