FlashPolitica si administratie

Primarul Ilie Pãducel, audiat la DNA

5  Ilie Paducel primar petrila (1)  Maximilian  Gânju

Edilul şef al localităţii Petrila este anchetat într-un dosar privind arendarea păşunilor şi a fost la o primă audiere la Direcţia Naţională Anticorupţie. Primarul Ilie Păducel (foto) a fost audiat în calitate de făptuitor, iar secretarul Primăriei Petrila, Toma Vărgatu, ca martor.

Reclamaţia pe numele primarului Ilie Păducel a fost făcută de fostul administrator public al localităţii, Dorin Curtean, în calitate de crescător de animale şi s-a arătat nemulţumit de modul cum au fost arendate păşunile localităţii. Curtean a sesizat procurorii anticorupţie, pentru că păşunile au fost încredinţate direct şi nu prin licitaţie publică.  Edilul a fost audiat de procurorul anticorupţie, de asemenea şi secretarul Primăriei Petrila, acesta din urmă în calitate de martor. „Am fost chemat, într-adevăr, şi m-am prezentat la DNA Alba Iulia. Mai departe, nu eu hotărăsc, nu mă pot pronunţa eu. Ştiu doar că n-am comis nici o ilegalitate”, ne-a declarat primarul Ilie Păducel.
Interesul este mare pentru această categorie de terenuri, dat fiind faptul că pentru ele sunt acordate subvenţii de la APIA. Primarul Ilie Păducel spune că a dat păşunile celor care le-au avut în arendă de zeci de ani şi în baza criteriilor stabilite de Consiliul Local Petrila.
„S-a făcut o sesizare din partea unui cetăţean din Petrila şi am fost chemat. Este vorba de cum au fost arendate păşunile din oraşul Petrila. El a considerat că nu le-am arendat legal. Eu le-am arendat şi în funcţie de cum au fost folosite de zeci şi poate de sute de ani. De exemplu, familia Popescu, moşii şi strămoşii lui Popescu au fost în muntele respectiv, au avut vite în muntele acela din tată în fiu. Al doilea aspect este că până când nu erau fondurile de la APIA, au fost ani în şir când nu vroia nimeni nici o păşune. Aceasta, pentru că numărul de animale a scăzut foarte mult faţă de anii 1988 sau 1989, ca să dau un reper. Acum, după ce s-au dat fondurile APIA, bineînţeles că toată lumea vrea păşuni”, a mai declarat primarul localităţii Petrila. Păşunile au fost date în arendă de Primăria Petrila prin încredinţare directă, iar contractele sunt valabile până în anul 2014.

One thought on “Primarul Ilie Pãducel, audiat la DNA

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura