FlashPolitica si administratie

Primarul Hunedoarei, Viorel Arion, şi-a lansat candidatura pentru un nou mandat

lansare arion (9)Natalia Bumbac

Primarul municipiului Hunedoara, Viorel Arion, şi-a lansat oficial candidatura pentru un nou mandat, precum şi echipa de consilieri locali cu care va merge în alegerile din 5 iunie.
Evenimentul a avut loc sâmbătă, 9 aprilie, în aula Facultăţii de Inginerie din Hunedoara, în prezenţa a peste 200 de cetăţeni ai municipiului de toate vârstele şi a colegilor din PNL. Printre liberalii care au venit să-şi arate susţinerea faţă de edilul Viorel Arion s-a numărat primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, parlamentarii Carmen Eleonora Hărău şi Dorin Păran, vicepreşedinţii Consiliului Judeţean Hunedoara, Vetuţa Stănescu şi Dorin Gligor. Un invitat de seamă al evenimentului a fost primarul municipiului Parga din Grecia, Antonios Nastas, care s-a arătat extrem de încântat de ospitalitatea şi căldura hunedorenilor.
Pe lângă susţinerea pe care i-au arătat-o colegului lor, primarul Viorel Arion, liberalii prezenţi la evenimentul de sâmbătă au amintit şi cine-i principalul lor adversar politic. În acest context, senatorul Dorin Păran a criticat dur PSD, numindu-l „acest cancer al politicii româneşti (…)”, de asemenea, deputatul Carmen Eleonora Hărău a afirmat că urmează o perioadă grea, în care ea şi primarul municipiului Hunedoara vor fi principalele ţinte ale atacurilor politice. Cu un discurs pilduitor, care a stârnit simpatia şi aplauzele celor prezenţi, primarul Viorel Arion a spus următoarele: „cea mai importantă realizare a mea e că am reuşit să construiesc între mine şi cetăţenii oraşului meu poduri de comunicare, poduri de transparenţă, poduri de apropiere către oameni şi problemele lor. Proiectele mele asumate şi realizate, dar şi proiectele viitoare, sunt rodul consultării mele permanente cu oamenii. Se spune că un om de succes este cel care construieşte o fundaţie cu cărămizile pe care alţii le aruncă în el. Voi persevera în a construi fundaţii solide”, a spus Viorel Arion, primarul municipiului Hunedoara. Edilul Hunedoarei a mai precizat că rămâne fidel sloganului cu care a câştigat alegerile din 2012: „Nu se poate să nu se poată”.

6 comentarii la „Primarul Hunedoarei, Viorel Arion, şi-a lansat candidatura pentru un nou mandat

  • :)))) nu imi vine sa cred :)))…cat de mizerabili pot sa fie…

  • Grija mare sa nu se darame „podurile” si „fundatiile” pe care le-ati construit. Nu sunt chiar asa de solide cum spuneti 😉

  • Odette mizerabil e putin spus…asta e un jegos in toata regula!!!

  • Ce nerusinare pentru cel care este campion al somnului in parlament , senatorul Dorin Păran care a criticat dur PSD, numindu-l „acest cancer al politicii româneşti” , dar a uitat sa spuna caci cu ajutorul PSD (USL )a intrat in parlament si atunci in campanie mai mult dormita decat era active si totusi a intrat in parlament ca sa poata continua somnul.

  • Poti sa faci milioane de lansari….Hunedoara nu te mai vrea…du-te si dormi in cotet…ti l-a pregatit Harau

  • nu ia ajuns cit a furat mai vrea in continuare sa fie acolo la primarie pt a putea fura in continuare.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura