Primarul din Vălişoara: Dumnezeu ne vede şi nu ne uită

Magdalena Şerban

Edilul-şef al comunei Vălişoara, Mircea Rovinar (foto), nu uită de sufletele enoriaşilor şi din puţinul avut la bugetul local, ajută lăcaşele de cult.

Fără fonduri, au stopat lucrările

Bisericile din lemn au fost şi vor rămâne adevărate monumente ale satelor româneşti. Astfel, în anul 1733, apare prima cronică despre biserica din lemn „Sfântul Nicolae”, din satul Săliştioara. Lăcaşul a suferit mai multe modificări de atunci, însă vechimea celor două clopote, turnate în anii 1905 şi, respectiv, 1921, o face incontestabilă ca valoare. Cu toate acestea, timpul şi-a pus amprenta, deteriorând-o şi făcând-o uneori neîncăpătoare. În prezent, la Săliştioara a fost ridicat un nou lăcaş, dar până la finalizarea acestuia, slujbele vor fi ţinute tot în vechea biserică. Duminica trecută, a fost instalat şi un nou preot paroh, părintele Radu Nicolae Iuga. “S-a reuşit finalizarea construcţiei în 2009, însă lipsa fondurilor de anul trecut, ne-a făcut să stopăm lucrările. Acum e timpul să le continuăm. Mai avem mult de lucru, dar cu voinţă şi răbdare, vom duce la bun sfârşit ceea ce s-a început de către predecesori, cu mulţi ani în urmă. Trebuie să montăm acoperişul din tablă, crucile de pe turnuri, geamurile, instalaţiile, să asigurăm interioarele (de la mobilier, până la cele sfinte, ce se găsesc în orice biserică), iar la final, să susţinem realizarea picturii. Avem norocul că lângă noi au stat mereu oameni cu suflet mare. Aş vrea să le mulţumesc în primul rând enoriaşilor care au contribuit, prin donaţii, precum şi celor de la SC Bracons Instal Deva şi Sc Radu & Dan Coserv SRL Săliştioara, care, de fiecare dată, ne-au oferit sprijin. Şi, nu în ultimul rând, Consiliului Local Vălişoara, precum şi preşedintelui Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ, pentru că nu ne uită grijile şi ne deschide uşa, ori de câte ori strigăm după ajutor. În măsura posibilităţilor, pe viitor, vom încerca să ajutăm toate bisericile din comună, fiecare din ele fiind importantă pentru credincioşi”, subliniază edilul şef de la Vălişoara.

„Orice ajutor e binevenit”

Tot pe această cale, primarul comunei Vălişoara mai doreşte să facă apel către toate persoanele care au posibilitatea să ajute noua biserică, astfel încât, să se poată îndeplini un mare vis al celor cu frică de Dumnezeu. „Punem această lucrare sub semnul sfânt, într-o zonă în care frumuseţea şi credinţa sunt piatră de temelie. Va fi biserica localnicilor, dar şi a tuturor celor care trec prin comună. Îi rog pe cei cu posibilităţi, dacă pot da o mână de ajutor, să o facă. Ştiţi cum se spune: Dumnezeu ne vede şi nu ne uită“, încheie Mircea Rovinar.

One thought on “Primarul din Vălişoara: Dumnezeu ne vede şi nu ne uită

  • 17 februarie 2011 la 11:13
    Permalink

    Pai pina anul trecut, atzi fost mai darnic,stateatzi mai bine la fonduri !!!
    S-au terminat banii, dom’ primar????
    A ajuns criza si la Valisoara??

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare