Comunitate

Primarul din Uricani se orientează către noi domenii, care să asigure locuri de muncă

Problema locurilor de muncă este una stringentă în Valea Jiului şi vizează inclusiv oraşul Uricani. Ca urmare a implementării programului de închidere a minelor, stabilit de Guvernul României şi  Comisia Europeană, unitatea de aici se află pe lista celor care trec prin procesul de conservare şi închidere (2015-2018), iar primul pas este disponibilizarea minerilor. Aşa că edilul-şef Dănuţ Buhăescu (foto) încearcă să echivaleze plecările ortacilor din sistem, cu alte noi locuri de muncă.05 buhaescu 1164
„Suntem în discuţii avansate pentru construcţia unei fabrici de cherestea ce va aduce peste 100 de noi locuri de muncă. Deocamdată, se fac calcule legate de export, pentru acest segment urmând să se aducă noi reglementări legale şi pot apărea blocaje. Aşa cum e firesc, investitorul aşteaptă să se lămurească problema limitării exportului. Totodată, în discuţie mai e o carieră de piatră, în cadrul căreia se preconizează circa 50 de locuri de muncă. Valorificarea resurselor agricole este o altă ramură de interes, urmărindu-se cultivarea unor produse bio. De exemplu, avem o familie care a întocmit un proiect investiţional în care sunt estimate 150 de locuri de muncă şi care vizează cultivarea şi conservarea fructelor de pădure, în condiţii sută la sută bio. Dacă se vor concretiza aceste investiţii, în momentul închiderii unităţii miniere locale, oamenii vor avea alternative de angajare. Sunt circa 200 de localnici care lucrează la Mina Uricani”, a arătat primarul Dănuţ Buhăescu. Acesta a mai spus că a avut deja o discuţie cu ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, referitoare la dezvoltarea unui program individualizat pe zonele miniere, în vederea sprijinirii investiţiilor, orientarea economică necesitând să fie făcută la nivel micro, nu macro, aşa cum se practică, în general.
Cât priveşte Mina Uricani, după închidere, se are în plan ecologizarea terenului aferent, printr-un parteneriat public-privat şi utilarea acestuia cu o platformă industrială. În paralel, edilul a mai indicat ca o viitoare resursă investiţională drumul ce duce către Herculane, de-a lungul lui existând loc suficient pentru pensiuni, restaurante sau orice alte servicii turistice şi de alimentaţie publică. (M. Şerban)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura