Primarul din Sălaşu de Sus, nemulţumit de modul de finanţare a agriculturii

6 decembrie 2016 | Adauga un comentariu | Publicat in: Comunitate

04-sorin-maricaMagdalena Şerban

Primarul comunei Sălaşu de Sus, Sorin Marica (foto), crede că revigorarea sistemului agricol din România nu se află nici măcar la jumătatea drumului. În condiţiile în care s-au pierdut peste 150 de milioane de euro în domeniul vegetal, iar gradul de absorbţie a fondurilor europene pentru acest segment este unul cu numeroase carenţe, fostul deputat consideră că viitorul Guvern va trebui să se implice mai puternic şi să aplice o politică realistă în acest domeniu.

„Noi, primarii, ne plângem deseori că oamenii nu-şi plătesc impozitele la bugetul local. Dar aceşti oameni poate că trăiesc din subvenţiile de la APIA, de exemplu. Dacă ele întârzie să fie acordate, automat şi ei întârzie să-şi achite taxele. Au fost luni bune de aşteptare pentru fermierii din întreaga ţară. Nu cred că asta este o situaţie onorantă. Cele mai mari întârzieri la plată le-a acumulat ajutorul naţional tranzitoriu, fie că în discuţie e sectorul vegetal sau cel zootehnic. Această schemă de plată este singura acoperită din bugetul naţional. Transferul banilor s-a cam împiedicat pe traseul dintre o instituţie şi alta, apoi, pe traseul de la contabilitatea APIA până la contul bancar al fermierului. Deci, drumul a fost cam lung, anevoios şi încurcat printre acte birocratice. Este ca şi cum mergi cu trenul de la Bucureşti la Ploieşti, prin Feteşti, Buzău, dar cu întrerupere 72 de ore în Făurei. Mai punem la socoteală şi minusul uriaş, de 160 milioane de euro, din sectorul vegetal, şi ne liniştim. Deci, să nu ne mirăm de ce sectorul agricol a fost atins de insolvenţă”, a spus Sorin Marica, primarul din Sălaşu de Sus.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Moş Nicolae, întâmpinat la Simeria cu cântece şi dansuri

Centrul Cultural şi de Creaţie al oraşului Simeria, cu sprijinul administraţiei publice locale a organizat în Ajunul sărbătorii Sfântului Nicolae...

Şahiştii deveni, în top la Cupa de Toamnă

Şahiştii de la Clubul de Şah Deva au avut comportări foarte bune la Cupa de Toamnă, competiţie organizată chiar în...

Ultima etapă a turului Ligii a V-a s-a jucat doar pe jumătate

Etapa a XV-a din cel mai mic eşalon fotbalistic hunedorean, programată în finalul săptămânii trecute, şi-a disputat doar patru din...

Închide