ComunitateFlash

Primarul din Brad, invitat la Parlamentul European

04 Primar Brad la UE e Magdalena Şerban

Săptămâna trecută, la invitaţia europarlamentarului Mircea Diaconu (foto, în mijloc), edilul municipiului Brad, Florin Cazacu (foto, în dreapta), a luat parte la un simpozion organizat în cadrul Parlamentului European de la Bruxelles, având ca temă soarta zonelor miniere afectate de restructurarea economică, valorificarea patrimoniului cultural din respectivele regiuni, precum şi perspectiva de punere în valoare a potenţialului turistic din Apuseni.
„La workshop-ul intitulat «Roşia Montană, poveste fără sfârşit» au participat comisari europeni, reprezentanţi ai Ministerului Culturii, invitaţi din alte regiuni miniere din Europa – de asemenea, afectate de restructurare, primari din zonele miniere din judeţele Alba şi Hunedoara şi reprezentanţi ai unor ONG-uri. S-a abordat situaţia actuală a localităţii Roşia Montană, patrimoniul cultural al zonei şi lipsa unei strategii clare în ceea ce priveşte valorificarea acestuia. Am subliniat încă o dată modul haotic în care au fost închise şi distruse exploatările miniere din România. În ce ne priveşte, există perspectiva valorificării din punct de vedere turistic a unor galerii de mină în zona Treptelor Romane de la Ruda-Brad, dar suntem îngrădiţi de legislaţia ce îngreunează accesul în subteran pentru turişti şi modul de preluare în administrare a unei galerii de mină abandonată, pentru amenajarea unui muzeu al mineritului în subteran. Este posibil şi necesar să amenajăm un asemenea obiectiv turistic la Brad, legat de Muzeul Aurului şi Drumul Aurului, ca atracţie pentru cei care doresc să cunoască  modul de exploatare a unui zăcământ aurifer“, a precizat primarul Florin Cazacu. Mai trebuie spus că reprezentantul Ministerului Culturii, secretarul de stat Mihai Ghyca, s-a angajat în a oferi sprijin în vederea depăşirii cât mai rapide a acestei probleme, din punct de vedere legislativ. La rândul său, europarlamentarul Mircea Diaconu a promis o deplasare în teritoriu, pentru continuarea acţiunilor ce ţin de punerea în valoare a patrimoniului şi valorificarea potenţialului turistic în aceste zone miniere.

One thought on “Primarul din Brad, invitat la Parlamentul European

  • Eu m-am nascut, am invatat clasa a-I-a in Rosia Montana, o zona care prin 1967 era plina de viata, In luna August se tinea ziua Minerului, …..acum este data uitarii…..acolo sunt mine cu zacamant de aur, argint si cupru……ca sa ajung din Deva acolo luam cursa din autogara Brad.cu traseul Brad – Rosia Montana,va rugam nu abandonati aceste regiuni miniere,…au o importanta istorica si turistica f.f.mare….

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura