Categories: Comunitate

Primarul din Blăjeni a rămas pe poziţie

Şi primarul din Blăjeni, Horia Jurcă (foto), va rămâne în fruntea comunităţii încă un mandat, acesta fiind al doilea ca număr. Îl aşteaptă o perioadă grea, dat fiind că noile axe europene îngrădesc comunele mici, punându-le condiţii drastice de accesare a finanţărilor pentru programele investiţionale vizate.
„Am fost ales cu 70 de procente, lucru pentru care doresc să le mulţumesc celor care mi-au acordat votul de încredere pentru încă patru ani. Consiliul Local are în componenţă cinci membri de la PNL, trei de la PSD şi unul de la PMP. În ce priveşte perspectivele administrative, mi-am propus să mă concentrez pe partea de infrastructură, modernizarea drumurilor comunale, precum şi a celor agricole, ele aflându-se în prim plan. De asemenea, se va rezolva prin ADI-ul judeţean, problema  cu deşeurile menajere. Asta, în condiţiile în care firmele de salubritate nu s-au înghesuit să se ocupe de gunoiul din comuna noastră, descurcându-ne cu greu. Probabil că distanţa faţă de oraş, cumulată cu numărul mic de locuitori, au constituit impedimente. Un alt aspect important e legat de investiţii, sursa de finanţare europeană implicând un prag minim al populaţiei, adică 2.000 de locuitori, pe care noi nu-l întrunim. Să vedem cum vom proceda pentru a reuşi să atragem ceva bani europeni. Am în vedere un proiect de modernizare şi dotare a căminelor culturale. De reţea de alimentare cu apă şi canalizare nu putem vorbi, localnicii nesolicitând astfel de utilităţi. Fiind o comună de munte, gospodăriile se alimentează din fântânile proprii sau de la diferite izvoare. Aşa că tot consumul e acoperit, nu s-au înregistrat necazuri cu lipsa apei. În plus, astfel de reţele ar gestiona costuri, ceea ce nu cred că îşi doresc oamenii de aici“, a precizat Horia Jurcă, primarul din Blăjeni. Acesta a mai spus că acordarea de burse sociale destinate elevilor care provin din familii cu probleme de ordin financiar va continua. S-ar mai dori includerea şi unor burse de merit, însă comuna găzduieşte doar şcoală primară, în cadrul căreia se dau calificative, deci nu s-ar putea face o diferenţiere clară. Cei care frecventează cursurile gimnaziale merg la Buceş sau Brad, deci nu intră sub incidenţa locală. (M. Şerban)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Suntem în teren! Intervenim pentru înlăturarea efectelor furtunii care a lovit Hunedoara în această după-amiază şi seară

Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…

2 zile ago

REȚINERE ȘI ORDIN DE PROTECȚIE ÎNTR-UN CAZ DE AGRESIUNE SEXUALĂ ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…

2 zile ago

Doi polițiști din Uricani au salvat viața unui copil de doi ani!

Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…

2 zile ago

Ziua Minerului, marcată în Valea Jiului

Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…

2 zile ago

GURA LUMII

  Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o an­gajată și-a făcut…

2 zile ago

BULINA ALBĂ

Vasile Laurențiu Sorin, pensionar miner din Petrila, pasionat de fotografie Pentru expoziția „365 de portrete…

2 zile ago