Categories: Sport

Retezat Sky Race şi-a desfăşurat a cincea ediţie

Ovidiu Mănăstire

Populara competiţie din Retezatul Mic, ajunsă la al cincilea episod, a fost o reuşită din toate punctele de vedere. Vremea a fost excelentă iar aproape 600 de concurenţi au reuşit să încheie competiţia.

Traseul Valea Marii, cel mai accesibil din punct de vedere al dificultăţii, a avut la start 184 de concurenţi. Dintre aceştia, 166 au încheiat competiţia, şi doar 18 nu s-au încadrat în timpul limită sau au abandonat. Pe acest  traseu s-a impus Bogdan Raita, care a terminat întrecerea în 33 de minute.
Traseul Buta a avut la start 317 participanţi iar dintre aceştia, 245 au încheiat concursul. La această categorie s-a impus Cristian Bornaz, care a încheiat concursul în mai puţin de trei ore.
În fine, pe cel mai dificil traseu, Custura, s-au înscris 391 de concurenţi iar 274 au ajuns la finish în limita de timp. Paul Pepene a încheiat pe primul loc, în ceva mai mult de trei ore, el câştigând şi întrecerea generală în clasamentul open.

Concurenţii, impresionaţi de trasee
Toată lumea s-a declarat mulţumită de această ediţie, elocventă fiind impresia generală a unei concurente, ce a participat în premieră la „Retezat Sky Race”. „Am împlinit un an de alergare montană şi, ca un copil care începe să asocieze mai uşor ce vede în jur pe măsură ce creşte, încep şi eu să-mi dau seama de lucruri noi de la o alergare la alta. Sunt curse la care am mai fost şi de care vreau să mă mai bucur o dată şi sunt curse noi, unde mă duc tocmai pentru factorul surpriză. Rareori mi s-a mai întâmplat să se alinieze planetele şi să simt că am dat chiar tot, dar că m-am şi simţit bine pe traseu. La Retezat SkyRace 2016, unde am participat pentru prima dată, traseul Buta (23 km şi 1.400 m diferenţă de nivel) mi-a oferit cadoul ăsta preţios. Desigur, cu un bonus de febră musculară de o intensitate la fel de rară”, a scris Carmen Albişteanu pe blogul său personal.
Clasamente Retezat Sky Race 2016:

Traseul Valea Marii
Open Masculin: Bogdan Raita, Yuli Yanis Van der Vagt, Tiberius Savu
Open Feminin: Ilinca Tempeanu, Daniela Vasiloancă, Sanda Irimuş

Traseul Buta
Open Masculin: Cristian Bornaz, Constantin Busuioc, Cristian Radu
Open Feminin: Crina Buzgan, Claudia Socolescu, Oana Bouraoui

Traseul Custura
Open Masculin: Paul Pepene, Robert Hajnal, Marcel Laza
Open Feminin: Ingrid Mutter, Iulia Zudor, Iuliana Stroescu
Salvamont Jandarmerie: Florin Niţă, Mihai Anicăi, Mircea Geantă
Clasament Open General: Paul Pepene, Robert Hajnal, Marcel Laza

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…

5 ore ago

Bulina albă

Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…

5 ore ago

Bulina neagră

R.E., din municipiul Deva Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

5 ore ago

Nu ratați ajutorul pentru încălzire! S-au deschis depunerile la Primăria Ghelari pentru sezonul rece și suplimentul de energie

Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu ve­nituri reduse pot depune cererile și de­clarațiile pe propria…

5 ore ago

Primăria Comunei Băița modernizează serviciile publice: investiție de peste 65.000 de euro într-o autoutilitară nouă, din bani europeni obținuți prin GAL Țara Zarandului

Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii lo­cale și eficientizarea serviciilor…

5 ore ago

Protestul de la mina Vulcan s-a încheiat: minerii au ieșit la suprafață după negocieri în subteran

Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…

5 ore ago