Magdalena Şerban
Subiectul fierbinte al primarilor din comunele hunedorene este asigurarea lemnului de foc pentru iarnă. Unii au pe ce să pună mâna, existând pădure în domeniul public pe care îl cârmuiesc, dar alţii se cam chinuie. Administraţia publică din Blăjeni, deşi nu se poate lăuda cu o zestre forestieră bogată, s-a descurcat de fiecare dată.
„Suntem în discuţii cu cei de la Ocolul Silvic Brad pentru a pregăti lemnul necesar pentru iarnă. Nu avem multă pădure în domeniul public, ci undeva la 200 de hectare. Cei de la Brad le administrează. Avem nevoie de lemn de foc pentru primărie, şcoală şi căminul cultural din Blăjeni, acolo unde funcţionează şi centrul Biblionet. Nu au existat cereri speciale din partea populaţiei, conform prevederilor legale. Localnicii care deţin pădure, păşune sau teren împădurit sunt asiguraţi. Unii mai cumpără, dar e destul de greu. Dacă socoteşti transportul, tăierea şi apoi depozitarea, e multă muncă şi sunt bani mulţi. Pot tăia în limita acelor trei metri cubi cât sunt legali”, a spus Horia Jurca (foto), primarul comunei Blăjeni.
Referitor la transportatorii de masă lemnoasă, primarul afirmă cu nu întâmpină probleme mari din pricina lor, dat fiind faptul că aceştia circulă pe drumul judeţean, neafectându-le pe cele comunale. Deşi stricăciuni produc pe drumul judeţean, administraţiile din comune nu au autoritatea necesară pentru control, a mai arătat primarul din Blăjeni.
În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism, iar în acesta se aflau doar…
În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…
S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…
Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…
Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de construcții care a…
Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…