Comuna Beriu deţine 2.700 hectare de pădure, aşa că administraţia publică de aici nu numai că are pe ce să pună mâna în ce priveşte asigurarea necesarului anual de lemne, ci se alege şi cu bani.
“Necesarul de lemne pentru şcoli, primărie, cămine culturale şi tot ceea ce înseamnă instituţie publică de pe raza noastră administrativ-teritorială este asigurat încă din vară. Lemnele de foc sunt tăiate şi depozitate. Avem Ocolul Silvic Valea Orăştiei, privat, care deserveşte şi populaţia şi care ne administrează pădurea comunală. Cel puţin 100.000 de lei încasăm anual pe urma redevenţelor, plus că nu plătim lemnele pentru iarnă, adică acel necesar despre care spuneam. Anul acesta ne-au revenit 150.000 de lei. Peste tot avem centrale pe bază de lemne (şcoli, grădiniţe, majoritatea căminelor culturale), deci pe iarnă suntem asiguraţi. Mai trebuie doar să încredinţăm unei firme de specialitate serviciul de deszăpezire. Până acum, lucram cu societatea din subordinea primăriei, dar asfaltând străzile, e nevoie de sărăriţă, să nu stricăm ce am modernizat. Noi ne foloseam de buldoexcavator, de tractorul cu lamă, dar nu mai merge aşa, dacă nu vrem să devenim un fel de meşterul Manole”, a declarat Emil Bîc (foto), primarul din Beriu. Despre rectificarea bugetară care se apropie, acesta speră doar să nu fie una pe minus. Cu actualul buget, lucrurile s-au aşezat binişor, iar dacă se primesc bani în plus, nu e cu supărare.
Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniște, că s-a ales praful de…
Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…
C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…
Consiliul Județean Hunedoara a găzduit, ieri, o ședință de lucru pe tema implementării „Proiectului regional…
Un bărbat în vârstă de 56 de ani a fost reținut pentru 24 de ore…
Acțiune de salvare a salvamontiștilor hunedoreni în zona centrală a Masivului Retezat. Acolo, o turistă…