La puţin peste o lună de la depunerea spre aprobare la Ministerul Sănătăţii a cererii de înfiinţare a unui ambulatoriu integrat în cadrul Sanatoriului de Pneumoftiziologie Brad, s-a primit undă verde. Acum, instituţia medicală brădeană încearcă să găsească o sursă de finanţare a investiţiei şi mai apoi să obţină avizul de funcţionare.
„Aprobarea am primit-o atât de la minister, cât şi de la Consiliul Judeţean Hunedoara. Răspunsul a venit destul de repede, reprezentanţii celor două entităţi înţelegând necesitatea unui astfel de ambulatoriu integrat. Trebuie făcute anumite investiţii potrivit reglementărilor în vigoare, aşa încât spaţiul destinat ambulatoriului să primească autorizaţia sanitară şi să putem încheia contract cu Casa de Asigurări de Sănătate. Nu necesită personal suplimentar, ci câteva ore pe zi vor fi asigurate, prin rotaţie, de câte un medic care activează la sanatoriu. O asistentă va primi noi atribuţiuni şi va mai exista un înlocuitor, pentru perioada concediilor. Probabil că luna viitoare vom repartiza bani din bugetul propriu (asta dacă nu primim la rectificare, de la Consiliul Judeţean) pentru amenajarea spaţiului. Am estimat suma de 20.000 de lei. S-a stabilit că ambulatoriul va fi amenajat în spaţiul magazinului care funcţionează în cadrul unităţii noastre. Acesta va fi relocat la o distanţă de câţiva metri, nu desfiinţat. De asemenea, trebuie să alocăm două grupuri sanitare (unul pentru personal şi unul pentru pacienţi), să amenajăm o sală de aşteptare şi să punem la punct partea de infrastructură. E posibil ca în acest an să fie finalizat”, a spus medicul primar pneumolog Marcel Iosif Cârjea (foto), managerul Sanatoriului de Pneumoftiziologie Brad.
Trebuie menţionat că în regim de ambulatoriu se vor putea realiza investigaţii paraclinice, analize de laborator, poligrafii, radiografii, bronhoscopii, spirometrii, radiografii, administrare de tratament şi multe altele. Totul, într-o singură zi, fără a mai implica perioadă de spitalizare continuă. Astfel, se va rezolva în timp scurt şi emiterea de noi reţete, prelungirea trimestrială care se impune în cazul aparatelor de oxigen etc. Bolnavii nu vor mai fi puşi în situaţia să apeleze la cabinetele private din imediata apropiere pentru a-şi rezolva aceste probleme medicale, care până acum implicau timp, drumuri şi bani.
Primarul municipiului Deva, domnul Lucian Ioan Rus a primit astăzi, 29 septembrie 2026, vizita Excelenței…
Primăria Municipiului Deva, prin Serviciul Administrarea Domeniului Public și Privat, Serviciul Public de Întreținere și…
Primăria Municipiului Deva și Serviciul Baze Agrement informează cetățenii că, Aqualand Deva rămâne temporar închis,…
Primele zile reci vin de obicei cu același semnal pentru proprietarii de locuințe: e timpul…
Vigilență maximă într-o instituție publică de la noi, unde un funcționar descurcăreț a transformat biroul…
Adrian David, directorul general al Casei Județene de Sănătate Pentru că a promovat concursul pentru…