Primarul Bradului, vizitat de ambasadorul Canadei
Diplomatul canadian a fost încântat de virşlii din zonă
Ieri, ambasadorul Canadei la Bucureşti, Philippe Beaulne, s-a aflat într-o vizită în municipiul Brad, el efectuând un mini-turneu prin mai multe judeţe din vestul ţării, la invitaţia Roşia Montană Gold Corporation (RMGC).
La sediul Primăriei Brad, ambasadorul a fost primit de edilul şef, Florin Cazacu, cu tradiţionala pâine şi sare. Cei doi au semnat un protocol de aderare la grupul suport de susţinere a Proiectului de la Roşia Montană.Tot cu această ocazie, primarul municipiului Brad a oferit oaspetelui său un exemplar din „Monografia municipiului Brad”, şi un exemplar din „Năzuinţe şi înfăptuiri sociale”- Societatea Mica, 1920-1939. De asemenea, a avut loc şi o degustare de produse tradiţionale locale, printre care şi celebrii virşli de Brad, ţuică crămpălită şi produse specifice sărbătorilor de iarnă din carne de porc. Primarul Bradului, Florin Cazacu, i-a spus ambasadorului Canadei în România că un grup de investitori este interesat de punerea în valoare a zăcămintelor aurifere din zona Brad. (S. Popa)
Dupa apreciata greva a foamei, acesta sustinere de proiectului din rosia montana il schimba in ochii lumii in sens negativ pe acest primar florin cazacu.pacat ca a facut pact cu „diavolul”.