Politica si administratie

Primăriile, văduvite de sute de mii de lei

Carmen Cosman

Primăriile hunedorene pierd sute de mii de lei din impozitele pe pensii, care merg direct în conturile reşedinţei de judeţ.
De vină este legea, care prevede ca impozitele să se verse acolo unde se află sediul Casei Judeţene de Pensii. Reprezentanţii Primăriei Lupeni au ajuns să se lupte în instanţă pentru aceste drepturi, deşi ştiu că legea nu este de partea lor.

Adrese peste adrese
Edilii din Lupeni încearcă să recupereze în instanţă câteva sute de mii de lei, sume care reprezintă impozitele pe pensiile localnicilor, care, în loc să ajungă la bugetul local, ajung în vistieria municipiului Deva. „Pierdem lunar, din această cauză, 470.000 de lei, bani care se duc la reşedinţa de judeţ, pentru că acolo este sediul Casei de Pensii. Am făcut numeroase adrese pentru reglementarea situaţiei, precum şi interpelări în Parlament, dar procedura este greoaie”, a declarat primarul municipiului Lupeni, Cornel Resmeriţă (foto). Aceştia au decis să dea în judecată Casa de Pensii Hunedoara, dar au pierdut la Curtea de Apel. Edilul din Lupeni ştie că nu are bază legală, însă a formulat recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, măcar pentru a atrage atenţia asupra acestei probleme, care, până la urmă, afectează toate primăriile din judeţ. Problema este cunoscută şi la nivelul Casei Judeţene de Pensii Hunedoara, însă directorul instituţiei, Ionel Ciobanu, spune că aşa prevede legea. „Noi doar respectăm legea. Am înţeles că există şi o interpelare în Parlament pe această temă şi, în momentul în care se schimbă ceva, vom proceda conform legii. De această problemă nu se plânge doar Lupeniul, ci şi alte primării”, a declarat Ciobanu.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura