Primăriile din Valea Jiului s-au asociat pentru ”Green Line Valea Jiului”

Maximilian Gânju

Administraţiile locale din Valea Jiului au semnat parteneriatul privind proiectul de transport public cu autobuze electrice ”GREEN LINE – VALEA JIULUI”.

Asocierea localităţilor din Valea Jiului cu Consiliul Judeţean Hunedoara, pentru înfiinţarea serviciului de transport public cu autobuze electrice, este următorul pas pentru implementarea proiectului.”Green Line Valea Jiului” ar urma să fie implementat cu fonduri europene, iar municipalitatea Vulcan este liderul de proiect. Administraţiile locale vor avea şi o contribuţie financiară proprie, ca un exemplu, municipalităţii Petroşani revenindu-i circa 128.000 de lei, partea de cofinanţare pentru accesarea proiectului european.
Depoul autobuzelor electrice va fi la Vulcan, iar staţiile de ”cap” ar urma să fie la Petrila şi Uricani. Până acum au fost luate în calcul mai multe tehnologii în domeniul transportului ecologic, cum ar fi cea de la Siemens ori Volvo, constructori care produc mijloace de transport ecologice, aşa cum se cere în proiectul european. Proiectul „Linie verde de autobuze electrice între Petrila-Petroşani – Aninoasa – Vulcan – Lupeni – Uricani GREEN LINE VALEA JIULUI” ar urma să ofere servicii moderne de transport public în comun la preţuri mici, dar şi să protejeze mediul. Proiectul de anvergură ar rezolva transportul între cele şase localităţi ale regiunii utilizând energia electrică, nepoluantă, în condiţiile în care în acest moment serviciul este asigurat cu microbuze.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Băsescu aruncă în aer acuzarea din dosarul „Gala Bute”

Deşi magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au încheiat judecarea dosarului „Gala Bute” şi au anunţat...

Ziua Porţilor Deschise la Colegiul Agricol din Geoagiu

Ieri, la Colegiul Tehnic Agricol „Alexandru Borza“ Geoagiu a fost organizată Ziua Porţilor Deschise, la manifestare luând parte elevi, cadre...

Weekend fotbalistic

În acest sfârşit de săptămână, iubitorii fotbalului vor avea parte de partide de seniori pe stadioanele din judeţ, doar în...

Închide