FlashPolitica si administratie

Primarii vor avea pensii speciale şi vor putea face şi afaceri

Sorina Popa

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, ieri, la Suceava, că va da Codul Administrativ printr-o ordonanţă de urgenţă, pentru că ”am convingerea că acesta va aduce ordine în sistemul administrativ“.

Declarat neconstituţional
Se ştie că în luna iulie 2018, deputaţii au adoptat proiectul de lege care prevede, printre altele, şi pensii speciale pentru aleşii locali. Mai mult, primarii şi consilierii locali ar urma să aibă şi ei dreptul la afaceri pe persoană fizică autorizată, după modelul parlamentarilor. Pe 6 noiembrie 2018, CCR explica de ce proiectul de lege a fost declarat neconstituţional. Judecătorii spuneau că acest act normativ a fost adoptat fără avizul Consiliului Economic şi Social, fiind încălcat şi principiul bicameralismului.

De acord şi nu prea
MESAGERUL HUNEDOREAN a întrebat primari din judeţ dacă sunt de acord cu noile modificări? Iată ce ne-au răspuns:
Dănuţ Buhăescu, primarul oraşului Uricani (PSD), a declarat că nu este vorba de pensii speciale pentru edili, ci de indemnizaţii compensatorii. ”Noi, primarii, avem responsabilităţi mari. Dar restricţiile sunt la fel ca ale procurorilor, poliţiştilor. Nu e normal. Vă dau un exemplu, fostul primar din Aninoasa care a condus oraşul 22 de ani şi a lucrat alţi 20 de ani în sectorul minier, are o pensie de sub 2.000 de lei. Foarte puţin, în condiţiile în care poliţiştii şi procurorii au pensii de 8.000 de lei şi mai mult. De indemnizaţiile compensatorii ar urma să beneficiem doar când împlinim vârsta normală de pensionare, 65 sau 66 de ani, şi dacă nu suntem condamnaţi pentru fapte de corupţie. În ceea ce priveşte faptul că vom putea face afaceri pe PFA, nu sunt de acord. Nu trebuie să încurcăm primăria cu afacerile”, a declarat primarul Dănuţ Buhăescu.

Primarul oraşului Geoagiu, Vasile Cărăguţ (ALDE), susţine că a discutat la Bucureşti pe tema Codului Administrativ. ”Eu cred că trebuie să se meargă pe varianta de rentă viageră şi nu pensie specială. Nu sunt de acord cu afacerile, pentru că se lasă loc de interpretări şi nu e bine”, a spus primarul oraşului Geoagiu, Vasile Cărăguţ.

Primarul comunei Ilia, Marius Omotă (PNL), a afirmat că nu e corect ca parlamentarii şi primarii să beneficieze de pensii speciale. ”Pensiile speciale după mine ar trebui interzise. Toată lumea să aibă pensii normale. Legat de posibilitatea primarilor să facă afaceri cât timp sunt în funcţii, este ok. Însă, cu condiţia să nu facă afaceri cu statul. În prezent, nu poţi să-ţi faci, de exemplu, o brutărie, ceva, că nu e legal şi trebuie să o pui pe numele vecinului. Nu e normal. Să ne lase, dar să fie anumite reguli”, a afirmat Marius Omotă, primarul din Ilia.

2 comentarii la „Primarii vor avea pensii speciale şi vor putea face şi afaceri

  • bine ca le da saraci de eisi au si ei dreptate cum sa traiasca cu o amarita de pensie de 2000 de lei

  • Sa vina usr sa rada pensiile specialilor!
    Si sa îi bage la beci pe hoții din politica!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura