FlashPolitica si administratie

Primarii social-democraţi prezenţi la întrunire au fost făcuţi „pesedişti împuţiţi“ de secretarul comunei Zam. Scandal între liberali şi pesedişti la şedinţa convocată de prefect pe tema coronavirusului

Sorina Popa

Cu cât se înmulţesc cazurile de coronavirus la noi, se pare că lucrurile o iau razna. Din păcate, politicienii, unii dintre ei, nu au habar că treaba este serioasă şi nu poţi să te joci cu vieţile oamenilor.

„Nu ne spun numele celor care sunt izolaţi la domiciliu“
Ieri, prefectul de Hunedoara, Vasilică Potecă, i-a convocat pe primari, secretari, manageri de spital, pentru a discuta cum se intervine în situaţia cu virusul ucigaş din China.
Totul a degenerat, însă, atunci când edilul şef din Brad, Florin Cazacu, a întrebat mai multe chestiuni în legătură cu ce au de făcut autorităţile locale dacă explodează cazurile de coronavirus.
„Am constatat deficienţe de comunicare a celor de la Direcţia de Sănătate Publică. Cred că unii au înţeles greşit. Nu primăriile trebuie să informeze DSP despre cazurile de coronavirus, ci invers. Noi trebuie să le asigurăm alimente celor care sunt izolaţi la domiciliu, dar nu ni se spune cine sunt persoanele, nu ni se spune numele lor, unde locuiesc. Şi, atunci, unde să le ducem alimentele? O lipsă totală de comunicare! Noi, primarii, am spus că vrem informaţii corecte. Comunităţile trebuie să simtă o atitudine responsabilă din partea autorităţilor. În schimb, la şedinţă am fost făcuţi pesedişti împuţiţi, totul s-a transformat în politică“, a spus Florin Cazacu, primarul municipiului Brad, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.

„Am crezut că face infarct“
Primarul din Uricani, Dănuţ Buhăescu, susţine că liberalii care au fost prezenţi la întrunire au vrut să-l intimideze pe Cazacu, deşi primarul a avut doar întrebări de bun simţ, extrem de utile pentru toată lumea. „Florin Cazacu a ridicat nişte probleme. În acel moment, Marcel Goia, de la Haţeg, s-a ridicat şi a spus «cum vă permiteţi să întrebaţi?». Iar un alt bărbat, am înţeles că din comuna Zam (n.r. – secretarul comunei Zam), agresiv, a început să ne înjure «Ce vreţi, măi, pesediştilor împuţiţi! Tăceţi din gură!». Asta a fost atitudinea unora. Prefectul este de bună credinţă, nu el este vinovat pentru comportamentul unora. Este clar că liberalii au vrut să ne intimideze. Dar ei trebuie să ştie că nu este vorba acum de politică, acest coronavirus nu are culoare politică. Primarul din Haţeg chiar a ţipat la Florin Cazacu. Am crezut că Goia (n.r. – primarul Haţegului) face infarct, aşa s-a enervat că cineva a pus întrebări”, a declarat primarul Dănuţ Buhăescu.

„Să se verifice autocarele din străinătate“
La rândul său, Ovidiu Bălan, edilul şef din Orăştie, a afirmat că „am crezut că discutăm lucruri serioase la întâlnire, dar am vorbit… nimic. Cum putem noi să-i verificăm pe cei care sunt izolaţi la domiciliu, dacă nu ne spun cei de la DSP cine sunt? Să visăm noaptea cine sunt ei? Am ieşit din sală, nu am timp de pierdut să ascult ce ştiam deja. I-am cerut prefectului de câteva zile să dea ordin să se verifice autocarele care vin din străinătate şi opresc aici, la Orăştie, că nu ştim dacă nu au virusul respectiv acei călători. Nici până acum nu am primit un răspuns“, a spus primarul municipiului Orăştie, Ovidiu Bălan.

Nu au suficiente ventilatoare la Terapie Intensivă
Managerul Spitalului municipal din Hunedoara, Radu Budae, a declarat că se pune problema, dacă cei din Timişoara nu mai primesc pacienţi cu coronavirus, ce se poate face pe plan local? „Noi, la Terapie Intensivă, avem şapte ventilatoare, necesare pentru cazurile grave. Dar, în condiţiile în care vom fi nevoiţi să internăm pe cei cu virusul din China, mai avem nevoie de alte ventilatoare. Unul costă 30.000 de euro“, a afirmat Radu Budae, managerul Spitalului Municipal Hunedoara.

Primarul a dat bani de la el pentru cei izolaţi
Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, a spus că „nici la această oră nu ştim care este cadrul legal pentru a plăti alimentele pentru cei izolaţi la domiciliu. Este un haos total. Pentru doi hunedoreni care sunt izolaţi acum la domiciliu am dat bani de la mine, să le asigurăm mâncarea“, a adăugat edilul şef al Hunedoarei.

2 comentarii la „Primarii social-democraţi prezenţi la întrunire au fost făcuţi „pesedişti împuţiţi“ de secretarul comunei Zam. Scandal între liberali şi pesedişti la şedinţa convocată de prefect pe tema coronavirusului

  • Gargara ieftina marca PSD. Am fost prezent la acea sedinta si domnul Cazacu a dus discutia intr-o extrema care nu era necesara in contexul actual si facand propaganta marca psd.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura