ActualitateFlash

Primăria municipiului Hunedoara a implementat un important proiect finanţat cu fonduri europene. Situl industrial Hunedoara a fost reabilitat şi pregãtit pentru noi activităţi

07 cladirePrimăria municipiului Hunedoara a finalizat implementarea unui important proiect finanţat de Uniunea Europeană si Guvernul României prin REGIO –  Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 4 „Sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri regional şi local”, Domeniul de intervenţie 4.2. „Reabilitarea siturilor industriale poluate şi neutilizate şi pregătirea pentru noi activităţi”.

07 drumInvestiţie de peste 60 milioane de lei  
Valoarea totală a proiectului s-a ridicat la 62.388.120,95 lei, din care 47.583.012,96 lei reprezintă valoarea totală eligibilă, finanţarea nerambursabilă acordată este în cuantum de 37.978.001,28 lei, iar contribuţia beneficiarului, adică a municipalităţii hunedorene, a fost în sumă de 24.410.119,67 lei.
Obiectivul general al acestui proiect l-a constituit dezvoltarea economică şi socială durabilă a municipiului Hunedoara, prin ecologizarea unei suprafeţe de teren din fostul Combinat Siderurgic şi crearea unei Structuri de Sprijinire a Afacerilor, prin intermediul căreia să crească volumul investiţiilor realizate în economia municipiului şi, implicit, să se creeze noi locuri de muncă.

07 interiorPrincipalele obiective specifice realizate
1. Au fost reabilitate 20 hectare de teren din fostul Combinat Siderurgic Hunedoara (aproximativ un sfert din întreaga suprafaţă), care se află acum în proprietatea municipiului Hunedoara. Reabilitarea s-a realizat prin depoluarea (ecologizarea/decontaminarea) solului şi apei freatice, urmată de gestionarea deşeurilor rezultate (periculoase şi nepericuloase);
2. A fost creată o Structură de Sprijinire a Afacerilor, care are rolul să faciliteze creşterea investiţiilor realizate în municipiul Hunedoara şi a numărului de locuri noi de muncă.
a. În acest sens s-a construit clădirea (S+P+3E), în care funcţionează această Structură de Sprijinire a Afacerilor, imobil dotat cu toate instalaţiile şi birotica necesare funcţionării la înalte standarde de calitate (încălzire centrală şi apă caldă menajeră, instalaţie de aer condiţionat cu recirculare şi purificarea aerului, lift persoane, mobilier, calculatoare, imprimante, televizor, flipchart, sisteme de obscurizare, sistem video, sistem proiecţie, Internet, telefonie) pentru sala de conferinţe, cele 27 spaţii de birouri, spaţii alimentare, cafeterie, depozite şi grupuri sanitare;
b. S-a realizat un număr de 49 de parcele teren, cu drumuri acces şi utilităţi (apă-canal, gaz, energie electrică) pentru a pune la dispoziţia investitorilor infrastructura necesară dezvoltării de afaceri productive, printr-un contract de concesiune (după finalizarea perioadei de valabilitate a proiectului), sau dacă nu se acceptă această concesiune, se pot accepta şi alte soluţii; s-au construit şi alte drumuri incintă şi alei pietonale, precum  şi casa poartă.
c. De precizat că amenajarea spaţiilor verzi va reveni investitorilor, care vor fi obligaţi,  prin contract, să amenajeze spaţii verzi pe aproximativ 20 la sută din suprafaţa utilizată pentru dezvoltarea afacerilor, cu respectarea POT, CUT stabilite prin studii de fezabilitate şi contractul între municipiul Hunedoara şi firmele atrase în cadrul acestei Structuri de Sprijinire a Afacerilor.
Antreprenorii interesaţi să concesioneze una sau mai multe parcele de teren şi birouri în cadrul acestei Structuri de Sprijinire a Afacerilor pot obţine informaţii suplimentare de la Primăria municipiului Hunedoara, telefon: 0254-716322,  fax: 0254-716087, e-mail: [email protected]

5 comentarii la „Primăria municipiului Hunedoara a implementat un important proiect finanţat cu fonduri europene. Situl industrial Hunedoara a fost reabilitat şi pregãtit pentru noi activităţi

  • Din aceasta asa de mare investitie ,cum va produce ,in cat timp se vede ca va incepe recuperarea investitiei ?

  • Aici s-a facut special pentru regina Hunedoarei…Carmen Eleonora Harau

  • Poate ca in viitorul caz Harau, vor putea fi anchetati si procurorii DNA care acum nu se sesizeaza si nu misca un deget spre oprirea hemoragiei financiare , de data asta si din bani europeni. Dar daca vor intarzia cu siguranta dupa ce se trezesc europenii , ii vom plati tot noi , ca de obicei.
    Sictir , Arion + David + Harau , etc. etc. etc.

  • Pacat ca strada pe care ajungi la minunata cladire este aproape inpracticabila deoarece o firma locala a efectuat bransamentul la gaz si ce a lasat in urma numai Dumnezeu stie…..jenant!!!! Ps sa va luati ceva 4×4 !!

  • calea de acces la acest asa-zis parc industrial se va face prin oras…..sa ne imaginam zeci de tiruri mergind zilnic prin oras….nici un investitor nu va veni acolo cum nici in parcul din Pestis nu prea se fac mari afaceri

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura