Primăria Hunedoara a mărit pragul de acordare a facilităţilor la transportul în comun

3 decembrie 2019 | 1 Comentariu | Publicat in: Comunitate

La propunerea primarului Dan Bobouţanu, Consiliul Local al municipiului Hunedoara a votat acordarea de facilităţi pensionarilor, pentru transportul în comun. Şi până acum, pensionarii beneficiau de curse gratuite cu mijloacele de transport în comun, dar a fost mărit pragul de acordare a acestor facilităţi.
Concret, pensionarii care au venituri mai mici de 1.200 de lei pe lună vor beneficia de câte 20 de călătorii gratuite în fiecare lună, cei cu venituri cuprinse între 1.201 şi 1.700 de lei pe lună vor beneficia şi ei de câte 20 de călătorii gratuite în fiecare lună, iar pensionarii cu venituri cuprinse între 1.701 şi 1.900 de lei vor beneficia de 16 călătorii gratuite în fiecare lună.
Beneficiază în continuare de câte 30 de călătorii gratuite lunar veteranii de război şi văduvele de război, persoanele persecutate din motive politice şi persoanele aflate în situaţiile prevăzute de art. 5, lit. k din Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptători care au contribuit la victoria Revoluţiei Române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987, nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Beneficiază de 40 de călătorii gratuite pe lună persoanele cu handicap grav şi accentuat; însoţitorii persoanelor cu handicap grav, în prezenţa acestora; însoţitorii copiilor cu handicap accentuat, în prezenţa acestora; însoţitorii adulţilor cu handicap auditiv şi mintal accentuat, în prezenţa acestora, în baza unei anchete sociale realizate de către asistentul social din cadrul compartimentului specializat al primăriei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana cu handicap; asistenţii personali ai persoanelor cu handicap grav; asistenţii personali profesionişti ai persoanelor cu handicap grav şi accentuat.
De asemenea, donatorii de sânge şi minorii în vârstă de până la cinci ani beneficiază de gratuitate la transportul în comun, iar elevii din municipiul Hunedoara beneficiază de abonamente cu reduceri substanţiale.
„Pensionarii sunt părinţii noştri şi trebuie să avem grijă de ei. Dacă un părinte sau un bunic trebuie să se deplaseze în oraş şi copilul sau nepotul nu poate să îl ajute cu transportul, noi venim în întâmpinarea lor şi le oferim aceste facilităţi. Consilierii locali au votat mărirea pragului pentru acordarea de facilităţi, astfel că acum şi mai mulţi pensionari hunedoreni pot beneficia de transportul în comun. În plus, avem în curs de implementare trei proiecte foarte mari de îmbunătăţire a transportului public de persoane, proiecte în urma cărora întreg oraşul va trece printr-o transformare spectaculoasă, cumpărăm şi autobuze hibrid, cu consum mai mic de combustibil, care poluează mai puţin, iar în final scopul este ca tot mai mulţi hunedoreni – nu doar pensionarii şi elevii – să fie încurajaţi să lase maşina acasă în favoarea transportului în comun“, a declarat Dan Bobouţanu, primarul municipiului Hunedoara.

Loading...

Comentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. nPensionar spune:

    “Dan Bobouţanu, Consiliul Local al municipiului Hunedoara a votat acordarea de facilităţi pensionarilor, pentru transportul în comun” – dar tot in cosciugele pe roti ii duce. Daca nu sunt pe 6,3,2. BoboMinciunica.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Hunedoreancă prinsă cu droguri pe o stradă din Timişoara

O tânără de 29 de ani, din judeţul Hunedoara, care se afla împreună cu iubitul ei, ambii consumatori de droguri,...

I-a dat cu spray în faţă fostei soţii

O femeie din Haţeg a fost atacată de fostul soţ în maşina proprie. Poliţiştii au spus că bărbatul a aşteptat...

Un mort şi doi răniţi grav, din cauza vitezei

Un bărbat şi-a pierdut viaţa pe DN 66, luni seara, în urma unui cumplit accident rutier. Totodată, au mai fost...

Închide