Primăria Deva reziliază asocierea cu firmele ce păgubesc bugetul local

Cristina Ghenea

Primăria municipiului Deva va rezilia contractul de asociere pe care îl are cu firma care pregăteşte hrana la cantina socială a oraşului, după ce, săptămâna trecută, în ciorba dată oamenilor a fost găsită o bucată dintr-o şopârlă.

Mâncarea săracilor, mai scumpă decât un meniu pe Litoral
Primarul Devei, Petru Mărginean, a anunţat ieri, că în urma verificărilor efectuate la cantina socială a municipiului, s-au constatat mai multe nereguli legate de prepararea hranei. „Am descoperit, printre altele, că nu au reţetar, bucătăria nu este suficient igienizată, iar calitatea mâncării e slabă, astfel că nu se puteau deosebi felurile I şi II. În plus, contractul este dezavantajos pentru autorităţile locale. Asocierea a fost făcută în baza unui contract din 2004, care prevede ca SC Antreprenorul SRL Deva să producă şi să distribuie hrana către cei aproximativ 400 de asistaţi sociali pe care-i avem. În cazul rezilierii acestui contract, însă, costurile pentru prepararea hranei vor scădea cu 50 la sută. Acum, de exemplu, se plăteşte zilnic o sumă de 16 lei pe meniul unei persoane. Mi se pare enorm şi cred că nici la Mamaia, în plin sezon estival, nu se plăteşte aşa mult pentru meniul zilei. Vom analiza, de asemenea, şi fiecare tabel cu persoanele asistate social, pentru că au fost trecute acolo aproximativ 400 de persoane, dar mulţi s-ar putea să fie plecate în străinătate“, a declarat primarul municipiului Deva. Acesta a precizat că societatea respectivă a cumpărat, în 2008, spaţiul fostei cantine sociale, la un preţ de 870.000 de lei, din care mai are de achitat la bugetul local o datorie de 281.242 de lei. Firma este în procedură de insolvenţă şi va plăti datoria în rate egale trimestriale, timp de trei ani. Administratorul firmei, însă, spune că rezilierea nu va putea fi făcută, tocmai din cauza unei clauze din contract. „Contractul expiră abia în decembrie 2013, iar una dintre clauzele acestuia împiedică rezilierea dorită de primar. Asta, pentru că Primăria mi-a vândut spaţiul cu obligaţia de a asigura, vreme de cinci ani, hrana pentru asistaţii sociali. Apoi, primarul va putea rezilia ce vrea“, a declarat Nicolae Oprean, administratorul SC Antreprenorul SRL Deva.
Edilul reşedinţei de judeţ a afirmat că imediat după rezilierea asocierii dintre Primărie şi SC Antreprenorul SRL, producerea şi distribuirea hranei pentru asistaţii social va fi preluată de Serviciul Public Administrare Pieţe, Târguri, Cantină Deva, iar sediul noii cantine ar putea fi amenajat la unul dintre liceele din municipiu.

Patinoarul, preluat de Consiliul Local
Şi pentru că e hotărât să scape de toate hibele care aduc pagube bugetului local, Petru Mărginean a anunţat şi rezilierea contractului de asociere cu firma care se ocupă de patinoar. Într-o analiză întocmită de reprezentanţii Primăriei, se arată că obiectul acestei asocieri – încheiată în 2005 cu SC Elisabeta SRL –  este construirea, amenajarea şi exploatarea bazei patinoar de la poalele Cetăţii. „Reprezentanţii Serviciului Comunitar pentru Cadastru şi Agricultură au dat în judecată firma pentru restanţe care, la ora actuală, depăşesc suma de 58.000 de lei. Potrivit contractului, 20 la sută din profitul brut al firmei, adică circa 4.000 de euro pe an, ar fi trebuit să ajungă la buget, dar din 2009, aceşti bani nu au mai fost plătiţi. Şi, în plus, potrivit unui act adiţional încheiat în februarie 2007, SC Elisabeta SRL avea obligaţia să proiecteze, să obţină acordurile, avizele şi autorizaţiile necesare şi să realizeze un restaurant din fonduri proprii. Au ridicat localul, dar fără autorizaţie de construcţie, deci imobilul trebuie dărâmat“, a precizat Petru Mărginean. După renunţarea la asociere, patinoarul va fi gestionat de către membrii aparatului de specialitate din cadrul Consiliului Local Deva. Ambele rezilieri urmează să fie incluse pe ordinea de zi a următoarei şedinţe de Consiliu Local, ce va avea loc în data de 27 august.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare