Comunitate

Primãria Deva, nevoitã sã susţinã Aqualand cu 5.500 lei pe zi

Sorina Popa

Preşedintele PNL Deva, Tiberiu Balint, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că la construcţia Aqualand-ului din reşedinţa de judeţ, au fost încălcate mai multe legi. De exemplu, susţine Balint, investiţia a fost ridicată fără să existe o autorizaţie de construcţie. De asemenea, grupul de cogenerare nu a avut nici el autorizaţie de construcţie, afirmă liderul liberalilor deveni.

Măsurile nu au fost respectate

„Nici una dintre măsurile dispuse de cei de la Inspecţia în Construcţii nu au fost îndeplinite la termenele stabilite. Printr-un proces verbal de inspecţie, al Direcţiei Judeţene de Control în Construcţii Hunedoara, s-au dispus mai multe măsuri, prin care se interzicea recepţia la finalizarea lucrărilor în baza documentelor existente. Însă, fostul primar al Devei nu a ţinut cont, în 2010, de toate acestea. Mircia Muntean a încălcat legea cu bună ştiinţă. Numai primarul semnează autorizaţiile de construcţie, lucru care nu l-a făcut fostul edil şef. De aceea, rugăm Parchetul să se autosesizeze în acest caz, deoarece Mircia Muntean se face vinovat de neglijenţă în serviciu şi chiar de abuz în serviciu, producând mari prejudicii comunităţii devene”, a declarat Tiberiu Balint, liderul PNL Deva.

„Riscă să se închidă”

La rândul său, administratorul complexului Aqualand, Irinel Faur, a declarat că „nici eu, nici administraţia locală nu dorim ca acest complex să se închidă. În momentul în care am preluat societatea Aqualand, care administrează complexul, am văzut că pe rol sunt două procese, unul legat de autorizaţia de mediu pentru grupul de cogenerare şi celălalt pentru autorizaţia de construcţie. Am făcut tot ceea ce am putut să nu se închidă Aqualandul. Este ciudat că, peste o investiţie care a costat peste 10 milioane de euro, riscă acum să se pună lacătul. Asta ar fi o imagine foarte proastă pentru municipiul Deva. Faur susţine că, în caz că trebuie să fie închis grupul de cogenerare, prin care se vinde energia electrică în surplus, în sistemul naţional, atunci, Primăria Deva va fi nevoită, ca să nu se renunţe la funcţionarea complexului, să suporte cheltuielile.
„Dacă vom fi nevoiţi să renunţăm la grupul de cogenerare, pentru că instanţa a anulat autorizaţia de mediu, atunci, trebuie să se intervină cu 5.500 de lei pe zi, costul energiei produse în acest sistem”, a adăugat administratorul de la SC Aqualand SA.
Faur susţine că se vând tot mai puţine bilete de intrare la Aqualand, după tot acest scandal cu autorizaţiile anulate. Şi acesta dă vina pe fostul primar al reşedinţei de judeţ, care nu a respectat legea la realizarea acestei investiţii, extrem de apreciate de deveni şi nu numai.

2 comentarii la „Primãria Deva, nevoitã sã susţinã Aqualand cu 5.500 lei pe zi

  • Aqualand din Deva este un loc de recreere pentru tot judetul Hunedoara.Ar fi pacat sa se inchida.Sunt din Valea Jiului si merg saptamanal acolo si ma simt f.bine acolo.Poate se implica pozitiv si CJ.

  • Americanii au o vorba „What goes around comes around.” In traducere libera- Fii atent ce faci in viata ca totul se intoarce la tine, si citeodata inzecit.
    Off,off sa faca ditai hardughia fara autorizatiile necesare, si sa mai si cheltui 10 milioane de euros. Astai pur si simplu NEBUNIE,FUDULIE,PROSTIE si HOTIE din partea fostului primar. Ar trebui sa mai facem un canal cu toti nebunii astia.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura