Actualitate

Primăria Deva ia un împrumut de 30 de milioane lei

Natalia Bumbac

În şedinţa de vineri, 27 februarie, a Consiliului local Deva, a fost aprobat un proiect de hotărâre prin care se doreşte contractarea unui împrumut în valoare de 30.000.000 de lei, care va fi rambursat într-o perioadă de 20 de ani.

Banii urmează a fi folosiţi pentru realizarea unor investiţii publice de interes local a căror documentaţie a fost aprobată de consilieri în şedinţele trecute. Printre proiectele finanţate din împrumutul de 30.000.000 de lei se numără construirea unor blocuri de locuinţe sociale, amenajarea unui spaţiu pentru plimbarea animalelor de companie, reabilitarea Centrului Cultural ”Drăgan Muntean” ş. a..
Deşi a fost aprobat, proiectul de hotărâre nu a scăpat de criticile unor aleşi care au votat împotrivă. Potrivit consilierului local Vasile Ţonea, obiectivele propuse pentru a fi finanţate din banii împrumutaţi nu fac parte dintre priorităţile municipalităţii. Totodată, acesta a afirmat că unele sume sunt umflate şi nu reprezintă valoarea reală a lucrărilor. Ca urmare a acestui fapt, primarul Petru Mărginean a intervenit în susţinerea împrumutului, afirmând că banii vor fi folosiţi pentru proiectele aprobate de consilieri. Acesta a adăugat că proiectul care vizează împrumutul de 30.000.000 de lei este o propunere cu care se va merge la Ministerul de Finanţe, iar în funcţie de răspunsul ministerului, se va şti în ce condiţii vor putea fi folosiţi banii. (N. Bumbac)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura