Comunitate

Primăria Crişcior a câştigat cinci proiecte investiţionale

Magdalena Şerban

Câte proiecte s-au depus de către administraţia publică din Crişcior prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDL), tot atâtea s-au şi câştigat. Cu toate acestea, nu e vorba de noroc, ci de muncă în echipă, spune Ovidiu Furdui (foto) primarul comunei.
Bani care ajung la comunitate printr-o serie de investiţii
“Infrastructura rutieră este cap de afiş, fiind vorba de modernizarea drumurilor vicinale Zdrapţi-Podeu, Zdrapţi-La Moară şi a străzilor Cucului şi Colnici, accesată printr-un proiect în valoare de 2.236.813,84 lei. Pe lângă asfaltare, avem de executat şi rigole de scurgere, şanţuri şi câteva ziduri de sprijin. Actualmente, aceste drumuri sunt doar pietruite. Al doilea proiect se referă la reabilitarea Liceului Tehnologic ”Crişan”, mai exact a Corpului B de clădiri, şi se ridică la suma de 3.300.904. Vrem să înlocuim acoperişul, să izolăm termic clădirea şi să schimbăm ţevile de la sistemul de încălzire, caloriferele, instalaţiile electrice şi de apă şi a tot ceea ce este vechi. În urmă cu patru ani am trecut pe încălzire cu lemne, reducând cheltuielile de patru ori pe timpul iernii, dar au mai rămas de realizat aceste obiective care din anul în care a fost construit edificiul (circa 1940) nu a mai cunoscut îmbunătăţiri.
Al treilea program de investiţii are ca scop reabilitarea, modernizarea şi dotarea dispensarului uman din Crişcior (489.220 lei), fiind nevoie de montarea unei centrale cu lemne, lucrări la partea de interior, dar şi la cea de exterior, totul pentru a ajunge să îndeplinim criteriile în vigoare. Aici îşi desfăşoară activitatea cei doi medici de familie şi Centrul de Permanenţă. Sediul primăriei va intra şi el în proces de extindere, modernizare şi dotare. Urmărim mansardarea clădirii, recompartimentarea birourilor, izolarea termică, înlocuirea acoperişului etc. Suma necesară este de 783.374 lei. Nu în ultimul rând, am luat în calcul reducerea cheltuielilor cu energia electrică prin modernizarea sistemului de iluminat public stradal (1.895.234 lei), înlocuind vechile lămpi cu unele economice, pe bază de leduri”, e precizat Ovidiu Furdui, primarul din Crişcior. Potrivit acestuia, cel mai realist termen de începere a implementării proiectelor respective este 2018. Asta, în condiţiile în care legislaţia impune perioade exacte, pot exista contestaţii la licitaţiile de atribuire sau diverse alte piedici de ordin birocratic.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura