Comunitate

Primăria Călan a emis o înştiinţare de plată pentru un bărbat mort de 23 de ani

Calan - Primaria  3944
Primăria Călan a emis o înştiinţarea de plată pentru suma de 755 de lei, reprezentând impozite restante în ultimii cinci ani, pentru mai multe terenuri, pe numele unui bărbat mort în urmă cu 23 de ani, pentru care tot primăria eliberase certificatul de deces.

Emisă de un angajat al primăriei

Primăria Călan a emis o înştiinţarea de plată pentru suma de 755 de lei, reprezentând impozite restante în ultimii cinci ani, pentru mai multe terenuri pe numele lui Davidoi Aurel, decedat în urmă cu 23 de ani.Ioan Haicu, nepotul şi moştenitorul bărbatului decedat în urma cu 23 de ani, a declarat corespondentului MEDIAFAX că a primit în luna martie somaţia de plată, menţionând că tot Primăria Călan eliberase certificatul de deces pentru Aurel Davidoi.“Nu mi-a venit să cred ochilor când am primit somaţia de plată pe numele bunicului meu, care a murit în urma cu 23 de ani. Înştiinţarea de plată pentru suma de 755 lei a fost emisă de un angajat al Primăriei Călan, aceeaşi instituţie care a eliberat certificatul de deces al bunicului meu în urma cu 23 de ani. Mai mult, referentul Laurean Lupulescu este rudă prin alianţă cu noi şi bănuiesc că a participat la înmormântarea bunicului meu. Nu pot spune cu certitudine că a fost acolo, pentru că s-a întâmplat acum 23 de ani. Curios este însă faptul că în anul 2006 am anunţat Primăria Călan că sunt moştenitorul casei şi terenurilor care au aparţinut bunicului meu, pentru că atunci am vândut o parte dintre proprietăţi. Mai mult, încasez sume de la APIA pentru terenuri, ceea ce însemnă că în Registrul Agricol al Primăriei Călan sunt înregistrat ca moştenitor. Nu înţeleg de ce am primit pe numele bunicului decedat acestă somaţie de plată de 755 de lei, sumă pe care între timp am achitat-o, în condiţiile în care la Starea Civilă şi la Registrul Agricol, două biruri care ţin de Primăria Călan, se ştia despre moartea sa. Chiar nu se comunică între trei birouri“, a declarat moştenitorul bărbatului decedat.

Nu au confruntat bazele de date
Angajatul Primăriei Călan, referentul Laurean Lupulescu, susţine că nu ştia despre decesul lui Davidoi.“Somaţia de plată am emis-o, pentru că pentru terenurile respective nu s-a plătit impozit în ultimii cinci ani. Moştenitorul avea obligaţia să depună acte prin care să ateste moştenirea. Nu a făcut-o, motiv pentru care s-a emis somaţia de plată. Şi dacă am fi ştiut că persoana este decedată, în lipsa unei hârtii scrise din partea unui moştenitor legal, am fi emis tot pe numele mortului somaţia de plată, pentru a-l obliga pe moştenitor să vină să declare proprietatea şi să plătescă impozitul. Sunt rudă prin alianţă cu familia respectivă, adică socrul meu e ceva verişor cu decedatul, însă la momentul decesului nu eram căsătorit, deci nu eram rudă şi nu am participat la înmormântare“, a declarat referentul Laurean Lupulescu, angajatul Primăriei Călan, care a emis somaţia de plată pe numele persoanei decedate.
Aceasta a recunoscut că în Primăria Călan nu s-a făcut confruntarea între bazele de date de la Starea Civilă, registru Agricol şi Biroul de Taxe şi Impozite, dar a precizat că evidenţele pe care le au cele trei servicii în acest moment nu permit acest lucru.

One thought on “Primăria Călan a emis o înştiinţare de plată pentru un bărbat mort de 23 de ani

  • Da, am auzit ieri știrea pe antena 3. Inteligenta de la știri a inventat județul Deva.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura