Primăria Băcia continuă colaborarea cu Asociaţia Salvital

Primăria comunei Băcia se alătură altor unităţi administrativ teritoriale care au decis să rămână în Asociaţia Salvital. Primarul comunei Băcia, Florin Alba (foto), susţine că a decis să continue colaborarea cu această Asociaţiei, chiar dacă cei mai mulţi paramedici de aici au trecut în structurile ISU, pentru că astfel va fi îmbunătăţit accesul cetăţenilor din Băcia, la serviciile de sănătate.
„Este important ca şi cei din mediul rural să aibă acces la serviciile de sănătate la fel ca şi cei din oraşe. Totodată, cei de la Sal­vital vor organiza activităţi educative şi pro­grame de educaţie de sănătate, cursuri de prim ajutor prin intermediul cărora elevii, dascălii, dar şi angajaţii instituţiilor publice vor avea şansa să înveţe cum pot salva vieţi omeneşti până la sosirea echipajelor medicale”, a spus Florin Alba, primarul comunei Băcia. Cotizaţia pe care o vor plăti la Salvital cei din Băcia este de 3 lei/cap de locuitor/an.
Reamintim că Asociaţia Salvital merge mai departe, prin organizarea unor acţiuni de asistenţă medicală şi telemedicină în spe­cial pentru locuitorii judeţului care trăiesc în zonele rurale. Prin acest demers, Salvital deschide un drum nou, cel al tele­medicinei, judeţul nostru fiind primul care va implementa acest sistem, susţine Petru Mărginean, preşedintele Asociaţiei Salvital Hunedoara. (A. Năstase)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare