Actualitate

Prima mașină electrică din comuna Cerbăl a fost achiziționată de administrația publică locală, cu fonduri de la Mediu

Magdalena Șerban

Mai multe primării din ţară au început să cumpere autovehicule electrice cu bani de la Administrația Fondului pen­tru Mediu (AFM), prin „Programul pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin pro­mo­varea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic 2020-2024.” Cerbăl, deși comună mică, și-a făcut loc printre cei mari, achiziționând prima mașină e­lec­trică din istoria meleagurilor de aici.

Viitor verde
„Am intrat în posesia ei, fiind luată în baza voucherului de 120.000 de lei. E o Dacia Spring electrică și e, totodată, prima mașină de acest gen, la nivel local. Stațiile de încărcare electrică câștigate tot pe axă de mediu, prin AFM, două la număr, cu câte două puncte de încărcare fiecare, vor fi montate zilele acestea. Una va fi în fața primăriei și cealaltă la un cămin cultural. Așa că vom putea alimenta noul autovehicul simplu și la orice oră. Dacă s-au ivit asemenea oportunități (practic, gratuite), de ce să nu batem fierul cât e cald. Vrem și noi să ne modernizăm și să ținem pasul cu ce e nou. Dezvoltând turismul în Ținutul Pădurenilor, trebuie să le oferim vizitatorilor și condiții optime și de actualitate. Să beneficieze de confort maxim, ca să revină cu drag. Dacă se va deschidie o altă linie de finanțare, vrem să o accesăm și pe aceea, pentru încă o mașină electrică”, a spus primarul din Cerbăl, Mircea Claudiu Costa.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura