Actualitate

Preşedintele tinerilor liberali hunedoreni a demisionat din partid

02 Cosmin JoitoiuCu o vechime de 10 ani în PNL, Cosmin Joiţoiu, preşedinte al organizaţiei judeţene de tineret a liberalilor hunedoreni, a anunţat ieri pe o reţea de socializare că a demisionat din partid. Acesta este şi directorul demisionar al Agenţiei de Dezvoltare Economico Socială (ADEH) a Consiliului Judeţean Hunedoara, în administrarea căreia se află Parcul de Afaceri Simeria.
În mesajul scris pe reţeaua de socializare, Cosmin Joiţoiu le-a transmis colegilor săi liberali mai multe sfaturi, reamintindu-le proverbul „Când doi se ceartă, al treilea câştigă”. Totuşi, fostul membru al PNL Hunedoara susţine că nu divorţează definitiv de politică. „Nu cred că închei definitiv cu politica. E ca un virus de care nu poţi scăpa aşa uşor. Nu mi s-au făcut propuneri să mă înscriu în alte formaţiuni politice. Dacă va fi ceva concret, voi anunţa la momentul potrivit”, ne-a declarat Cosmin Joiţoiu. Fostul lider al tinerilor liberali hunedoreni a mai spus că rămâne adeptul doctrinei liberale şi că nu îşi va  schimba în nici un caz aceste convingeri. (N. Bumbac)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura