EvenimentFlash

Preşedintele CJ Hunedoara este acuzat de DNA de trafic de influenţă, luare de mită şi spălare de bani. Moloţ şi Balint, reţinuţi de procurori pentru 24 de ore!

04 SnapshotMircea Crivăţ

Preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Moloţ, a fost reţinut, miercuri seara, după şase ore de audieri, de procurorii DNA – Serviciul Teritorial Alba Iulia, pentru 24 de ore, au declarat surse judiciare.  De asemenea, a fost reţinut şi Tiberiu Balint, vicepreşedintele CJ Hunedoara. Mircea Moloţ şi Tiberiu Balint au fost duşi miercuri seara în arestul IPJ Alba, urmând ca astăzi, joi să fie prezentaţi Curţii de Apel Alba Iulia cu propunere de arestare preventivă.

Ridicaţi, dimineaţa, de mascaţi
Şeful CJ Hunedoara, Mircea Moloţ a fost ridicat, miercuri dimineaţă, de mascaţi, chiar din biroul său, de la consiliul judeţean, băgat în dubă şi dus la DNA Alba, pentru audieri în dosarul în care este suspectat de abuz în serviciu, trafic şi cumpărare de influenţă. Sursele judiciare au mai spus că în cazul lui Mircea Moloţ a fost extinsă urmărirea penală cu privire la noi fapte, iniţial el fiind suspectat de abuz în serviciu, trafic şi cumpărare de influenţă. Tot ieri dimineaţă au fost ridicaţi şi duşi la audieri la DNA Alba şi Tiberiu Balint, vicepreşedinte al CJ Hunedoara şi alte persoane, printre care Patrick Roberto Venter, ginerele lui Moloţ, şi oamenii de afaceri Vasile Axinte, Emanoil Milică Pup şi alţii.
Redăm, în continuare, în formă prescurtată, ordonaţa de începere a urmării penale în dosarul în care Mircea Moloţ şi alte şase persoane sunt acuzate de infracţiuni de corupţie.
Danusia Boicean, procuror şef serviciu în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia, examinând actele de urmărire penală din dosarul penal cu numărul de mai sus (173/P/2013 -n.n.)
D I S P U N:
Efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul
MOLOŢ MIRCEA IOAN, pentru:
1. infracţiunea continuată de trafic de influenţă prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 291 Cod penal cu aplicarea 35, alin. 1 Cod penal şi art. 5 Cod penal (2 acte materiale) constând în:
1.a. la sfârşitul anului 2011, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara, şi-a traficat influenţa reală pe care o avea asupra numitului Arion Victor – director general al SC APAPROD SA Deva, societate al cărui acţionar majoritar este Consiliul Judeţean Hunedoara (76,72%) alături de consiliile locale din Judeţul Hunedoara, în scopul avantajării SC VIVA CONSTRUCT SRL Deva în cadrul procedurii de atribuire a contractului „Măsuri temporare pentru tratarea apei uzate în Deva şi Hunedoara prin aerarea artificială a apei uzate deversate în râurile Mureş şi Cerna prin canalele deversate de la staţiile de epurare a apei uzate” şi a permis demararea lucrărilor înaintea finalizării procedurii de achiziţie. În schimbul sprijinului oferit de suspect, numitul Axinte, administrator şi acţionar al SC VIVA CONSTRUCT SRL, a cedat execuţia unei părţi din lucrările pe acest contract, fără a exista un contract de subantrepriză în condiţiile pe care legislaţia achiziţiilor publice le prevede, către SC VIVANTY INDUSTRIES SRL Şoimuş, societate controlată direct în calitate de asociat şi administrator de către Venter Robertto Patrick – ginerele preşedintelui Consiliului Judeţean Hunedoara, respectiv suspectul Moloţ Mircea.
b. în perioada iunie 2012 – martie 2013, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara – suspectul Moloţ Ioan Mircea şi-a traficat influenţa reală pe care o avea asupra numitului Arion Victor – director general al SC APAPROD SA Deva, societate al cărui acţionar majoritar este Consiliul Judeţean Hunedoara (76,72%) alături de consiliile locale din Judeţul Hunedoara, pentru a determina atribuirea contractului de lucrări în luna martie 2013 SC EURO CONS EXPERT SRL, valoarea contractului fiind de 3.756.744 lei, iar în schimbul acestei intervenţii, SC VIVA CONSTRUCT SRL (societate controlată de Axinte Vasile) a asfaltat strada din satul Mărtineşti, unde Moloţ Ioan Mircea deţine un imobil, în condiţiile lipsei proiectului tehnic sau a autorizaţiilor de construire, contravaloarea lucrărilor rămânând în sarcina executantului.
2. infracţiunea de luare de mită prev. de art. 6 din legea nr. 78/2000 rap la art. 289 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal şi art.35 alin.1 Cod penal(21 acte materiale) constând în:
în perioada 2010-2014, a creat şi pus în funcţiune un circuit financiar prin care fondurile publice legal aprobate pe proiecte au ajuns în conturile unor societăţi care nu îndeplineau criteriile de calificare privind capacitatea tehnică şi/sau profesională, economico-financiară, precum şi experienţa similară, dar erau controlate de către persoane din cercul său relaţional, respectiv ginerele Robertto Venter şi alte persoane interpuse devenite formal reprezentanţi ai acestor societăţi, astfel că SC VIVA CONSTRUCT SRL a încheiat în perioada anterior menţionată, un număr de 17 contracte cu SC CRISTALYN DINAMIC SRL şi un număr de 4 contracte cu SC VIVANTY INDUSTRIES SRL,  sub titulatura „contract de prestări servicii”, care în fapt sunt contracte de subantrepriză execuţie lucrări, în schimbul garantării asigurării finanţării prioritare a tuturor contractelor pe care această societate le derula cu partenerul Consiliul Judeţean Hunedoara.
În conformitate cu fişa clientului SC VIVA CONSTRUCT SRL în perioada 26.05.2011-23.09.2014, aceasta a derulat tranzacţii comerciale cu SC VIVANTY INDUSTRIES SRL în valoare de 4.454.442,71 lei, iar în conformitate cu fişa clientului SC VIVA CONSTRUCT SRL în perioada 10.12.2011-08.11.2013 aceasta a derulat tranzacţii comerciale cu SC CRISTALYN DINAMIC SRL în valoare de 3.997.759,05 lei.
3. infracţiunea de fapta persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influenţa ori autoritatea sa în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite prev. de art.13 din Legea nr. 78/2000 constând în aceea că la data de 19.10.2014, Mircea Ioan Moloţ, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara, s-a folosit de autoritatea dată de funcţia publică pe care o deţine în virtutea faptului că îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid pentru direcţionarea unor fonduri guvernamentale către bugetul comunei Turdaş, judeţul Hunedoara, în tranşe, contrar dispoziţiilor legale, suma finală fiind condiţionată de modul în care alegătorii din comuna respectivă îşi vor exprima opţiunea de vot.
4. infracţiunea de luare de mită prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 289 alin. 1 Cod penal constând în următoarele: corelativ infracţiunii de dare de mită, se reţine că în perioada iunie-iulie 2014 în schimbul asigurării prioritizării plăţilor efectuate de Consiliul Judeţean Hunedoara, suspectul a solicitat, prin interpuşi, efectuarea de către SC VIVA CONSTRUCT SRL a lucrărilor de asfaltare în localitatea Aurel Vlaicu, fără autorizaţie şi fără contract, plăţile fiind efectuate în afara cadrului legal, în baza unei „comenzi”.
5. infracţiunea de luare de mită prev. de art.6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 289 Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal şi art.35 alin.1 Cod penal (3 acte materiale) constând în aceea că, în schimbul garantării asigurării finanţării prioritare a tuturor contractelor pe care SC TRANS CONSTRUCT IMPORT EXPORT SRL le derula cu partenerul Consiliul Judeţean Hunedoara, numitul Moloţ Mircea a obţinut foloase necuvenite pentru SC CRISTALYN DINAMIC prin încheierea şi „derularea” contractului nr. 39/28.06.2012, respectiv pentru SC VIVANTY INDUSTRIES prin încheierea şi „derularea” contractului nr.3/30.01.2014, care în fapt sunt două societăţi controlate de către persoane din cercul relaţional al preşedintelui Consiliului Judeţean Hunedoara – ginerele sau alte persoane interpuse devenite formal reprezentanţi ai acestor societăţi. În acelaşi context, la data de 01.10.2014, SC CRISTALYN DINAMIC SRL a emis către SC TRANS CONSTRUCT IMPORT EXPORT SRL factura fiscală seria HD1 nr.29 având menţiunea la rubrica produse/servicii „AVANS LUCRĂRI PASUL VULCAN” în valoare de 219.950,00 lei – plata acesteia fiind efectuată, deşi lucrarea respectivă era deja recepţionată încă din data de 22.09.2014.
În conformitate cu fişa clientului SC TRANS CONSTRUCT IMPORT EXPORT SRL în perioada 25.02.2014-09.05.2014, aceasta a derulat tranzacţii comerciale cu SC VIVANTY INDUSTRIES SRL în valoare de 265.000 lei, iar în conformitate cu fişa clientului SC TRANS CONSTRUCT IMPORT EXPORT SRL în perioada 25.07.2012-02.10.2014, aceasta a derulat tranzacţii comerciale cu SC CRISTALYN DINAMIC SRL în valoare de 886.750 lei în condiţiile în care SC TRANS CONSTRUCT IMPORT EXPORT SRL a fost desemnată câştigătoare şi în urma îndeplinirii criteriilor de calificare privind capacitatea tehnică şi/sau profesională, economico-financiară, precum şi experienţa similară.
6. infracţiunea de spălare de bani în forma instigării prev. de art. 47 Cod penal rap. la art.29 alin. 1 lit.b din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art.5 Cod penal constând în aceea că numitul Moloţ Mircea, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara a determinat încheierea „contractelor” respectiv emiterea de facturi şi efectuarea de plăţi dintre SC VIVA CONSTRUCT SRL şi SC EURO CONS EXPERT SRL pe de-o parte şi SC CRISTALYN DINAMIC SRL şi SC VIVANTY INDUSTRIES SRL pe de altă parte, în perioada 2010-2014, prin cele 21 contracte urmărindu-se disimularea adevăratei naturi a circulaţiei sumelor de bani provenite din infracţiunile de corupţie, prin crearea aparenţei de legalitate a transferurilor financiare ca urmare a „executării contractelor”.
7. infracţiunea de spălare de bani în forma instigării prev. de art. 47 Cod penal rap. la art.29 alin. 1 lit.b din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art.5 Cod penal constând în aceea că încheierea „contractelor” respectiv emiterea de facturi şi efectuarea de plăţi dintre SC TRANS CONSTRUCT IMPORT EXPORT SRL pe de-o parte şi SC CRISTALYN DINAMIC SRL şi SC VIVANTY INDUSTRIES SRL pe de altă parte, în perioada 2010-2014 a fost determinată de Moloţ Ioan Mircea, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara, care a urmărit disimularea adevăratei naturi a circulaţiei sumelor de bani provenite din infracţiunile de corupţie, prin crearea aparenţei de legalitate a transferurilor financiare ca urmare a „executării contractelor”. În urma iniţierii şi efectuării plăţilor în aceste modalităţi, SC TRANS CONSTRUCT IMPORT EXPORT SRL a transferat către SC VIVANTY INDUSTRIES SRL 265.000 lei, iar către SC CRISTALYN DINAMIC SRL suma de 886.750 lei.
8. infracţiunea de conflict de interese prev. de art. 301 Cod penal cu aplicarea art.5 Cod penal constând în aceea că în perioada 2010-2014, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara în exercitarea atribuţiilor de serviciu a participat la luarea deciziilor privind aprobarea capitolului bugetar al CJ Hunedoara privind reclama şi publicitatea, a efectuat acte de dispoziţie cu privire la efectuarea de plăţi privind aceste servicii, a semnat contracte de servicii de publicitate în acest sens fiind obţinute foloase patrimoniale în favoarea societăţilor administrate de fiica sa, Moloţ Alexandra, în sumă de 990.109, 96 lei.
9. infracţiunea de deţinerea fără drept a unui document ce conţine informaţii secrete de stat prev. de art. 303 alin.2 Cod penal constând în aceea că la data de 07.11.2014, cu ocazia percheziţiei domiciliare legal încuviinţate de către Tribunalul Alba, în biroul numitului Moloţ Ioan Mircea din cadrul CJ Hunedoara a fost identificat un document clasificat secret de stat nivel „secret” document interzis la deţinere de către persoane neautorizate. 26
Efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul BALINT TIBERIU IOAN, pentru:
1. infracţiunea de luare de mită prev. de art. 6 din legea nr. 78/2000 rap. la art. 289 Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal şi art. 35 alin.1 Cod penal constând în aceea că în schimbul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu referitoare la prioritizarea şi/sau garantarea plăţilor ce urmau a fi efectuate de Consiliul Judeţean Hunedoara către SC TRANS CONSTRUCT IMPORT EXPORT SRL în perioada 2013-2014 a primit în tranşe prin interpusul SC CITY PARK SOLUTIONS SRL de la SC TRANS CONSTRUCT IMPORT EXPORT SRL suma de 510.000 lei.
2. infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 322 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal şi art. 35 alin. 1 Cod penal (4 acte materiale) constând în aceea că în perioada 2013-2014 prin intermediul SC CITY PARK SOLUTION a emis succesiv facturile proforme cu nr.5/10.12.2013, nr. 9/03.03.2014, nr.10/05.03.2014, nr.11/28.04.2014 în valoare totală de 560.000 lei prin atestarea nereală a unor împrejurări necorespunzătoare adevărului raportat la obiectul contractului de consultanţă, scopul fiind disimularea infracţiunii de corupţie şi justificarea transferurilor sumelor de bani urmare a plăţii „serviciilor de consultanţă”.
3. infracţiunea de spălare de bani în forma instigării prev. de art. 47 Cod penal rap. la art.29 alin. 1 lit.b din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 Cod penal constând în aceea că în calitate de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara a determinat crearea un circuit comercial fictiv prin emiterea succesivă a facturilor proforme de către SC CITY PARK SOLUTION cu nr. 5/10.12.2013, nr.9/03.03.2014, nr.10/05.03.2014, nr.11/28.04.2014 în valoare totală de 560.000 lei şi achitarea de către SC TRANS CONSTRUCT IMPORT EXPORT SRL a sumei totale de 510.000 lei, s-a urmărit disimularea adevăratei naturi a circulaţiei sumelor de bani provenite din infracţiunile de corupţie, prin crearea aparenţei de legalitate a transferurilor financiare ca urmare a „executării unui contract de consultanţă”. Cunoaşterea de către participanţi a acestor împrejurări rezultă din emiterea facturilor şi efectuarea plăţilor, în condiţiile în care realizarea obiectului contractului nu a putut fi dovedită.
Efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul  VENTER ROBERTTO-PATRICK, pentru :
1. infracţiunea de complicitate la luare de mită prev. de art.6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 289 Cod penal rap. la art. 48 Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal şi art.35 alin.1 Cod penal (21 acte materiale) constând în aceea că în perioada 2010-2014, SC CRISTALYN DINAMIC SRL şi SC VIVANTY INDUSTRIES SRL au sprijinit obţinerea de foloase de către persoane din conducerea Consiliului Judeţean Hunedoara acceptând derularea de tranzacţii financiare disimulate în baza a 21 contracte comerciale fictive cu SC VIVA CONSTRUCT SRL, şi SC EURO CONS EXPERT SRL în condiţiile în care aceste ultime societăţi erau câştigătoarele unor proceduri de achiziţie publică organizate de Consiliul Judeţean Hunedoara, îndeplinind criterii de calificare privind capacitatea tehnică şi/sau profesională, economico-financiară, precum şi experienţa similară, nu şi-a declarat terţi susţinători sau subcontractanţi. În aceste modalităţi, SC VIVA CONSTRUCT SRL şi SC EURO CONS EXPERT SRL au transferat către SC VIVANTY INDUSTRIES suma de 4.454.442,71 lei, iar către SC CRISTALYN DINAMIC SRL suma de 3.997.759,05 lei;
2. infracţiunea de complicitate la luare de mită prev. de art.6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 289 Cod penal rap. la art. 48 Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal şi art.35 alin.1 Cod penal (3 acte materiale) constând în aceea că în perioada 2010-2014 SC CRISTALYN DINAMIC SRL şi SC VIVANTY INDUSTRIES SRL au sprijinit obţinerea de foloase de către persoane din conducerea Consiliului Judeţean Hunedoara acceptând derularea de tranzacţii financiare disimulate în baza unor contracte comerciale fictive în baza cărora SC TRANS CONSTRUCT IMPORT EXPORT SRL a transferat către SC VIVANTY INDUSTRIES SRL 265.000 lei, iar către SC CRISTALYN DINAMIC SRL suma de 886.750 lei.
3. infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 322 alin.1 Cod penal constând în aceea că la data de 01.10.2014, SC CRISTALYN DINAMIC SRL a emis către SC TRANS CONSTRUCT IMPORT EXPORT factura fiscală seria HD1 nr.29 având menţiunea la rubrica produse/servicii „AVANS LUCRĂRI PASUL VULCAN” în valoare de 219.950,00 lei. Aceasta a fost emisă „pro causa” prin atestarea nereală a unor împrejurări necorespunzătoare adevărului raportat la obiectul facturii -avans lucrări Pasul Vulcan- recepţia lucrării respective executate de SC TRANS CONSTRUCT IMPORT EXPORT SRL fiind efectuată la data de 22.09.2014, scopul fiind disimularea infracţiunii de corupţie şi justificarea transferurilor sumelor de bani urmare a plăţii „avansului”.
4. infracţiunea de spălare de bani prev. de art.29 alin. 1 lit.b din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art.5 Cod penal constând în aceea că SC CRISTALYN DINAMIC SRL şi SC VIVANTY INDUSTRIES SRL au încheiat în perioada 2010-2014 un număr de 21 „contracte” respectiv, au emis facturi şi au încasat sume de bani de la SC VIVA CONSTRUCT SRL şi SC EURO CONS EXPERT SRL, în acest mod, adevărata natură a circulaţiei sumelor de bani provenite din infracţiunile de corupţie fiind disimulată, prin crearea aparenţei de legalitate a transferurilor financiare ca urmare a „executării contractelor”.
5. infracţiunea de spălare de bani prev. de art.29 alin. 1 lit.b din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art.5 Cod penal constând în aceea că prin încheierea „contractelor”, respectiv emiterea de facturi şi efectuarea de plăţi dintre SC TRANS CONSTRUCT IMPORT EXPORT SRL şi SC CRISTALYN DINAMIC SRL şi SC VIVANTY INDUSTRIES SRL pe de altă parte, în perioada 2010-2014, s-a urmărit disimularea adevăratei naturi a circulaţiei sumelor de bani provenite din infracţiunile de corupţie, prin crearea aparenţei de legalitate a transferurilor financiare ca urmare a „executării contractelor” respectiv contractul nr.39/28.06.2012 cu SC CRISTALYN DINAMIC SRL, contractul nr. 3/30.01.2014 cu SC VIVANTY INDUSTRIES SRL precum şi ca urmare a plăţii facturii fiscale emise de CRISTALYN DINAMIC seria HD1 nr.29 având menţiunea la rubrica produse/servicii „AVANS LUCRĂRI PASUL VULCAN” în valoare de 219.950,00 lei.
Valoarea tranzacţiilor comerciale iniţiate şi efectuate în acest mod sunt în sumă de 265.000 lei pe relaţia cu SC VIVANTY INDUSTRIES SRL, şi în sumă de 886.750 lei pe relaţia cu SC CRISTALYN DINAMIC SRL.
Efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul PUP EMANOIL MILICĂ, pentru:
1. infracţiunea de dare de mită prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 290 Cod penal cu aplicarea art.5 Cod penal şi art. 35 alin. 1 Cod penal (3 acte materiale) constând în aceea că în schimbul garantării asigurării finanţării prioritare a tuturor contractelor pe care SC TRANS CONSTRUCT IMPORT EXPORT SRL le derula cu partenerul Consiliul Judeţean Hunedoara, societatea a încheiat un contract cu SC CRISTALYN DINAMIC SRL (nr.39/28.06.2012) şi un contract cu SC VIVANTY INDUSTRIES SRL (nr.3/30.01.2014), care în fapt sunt contracte de subantrepriză execuţie lucrări cu cele două societăţi controlate de către persoane din cercul relaţional al preşedintelui Consiliului Judeţean Hunedoara (ginerele şi alte persoane interpuse devenite formal reprezentanţi ai acestor societăţi). De asemenea, la data de 01.10.2014, SC CRISTALYN DINAMIC SRL a emis către SC TRANS CONSTRUCT IMPORT EXPORT SRL, factura fiscală seria HD1 nr.29 având menţiunea la rubrica produse/servicii „AVANS LUCRĂRI PASUL VULCAN” în valoare de 219.950,00 lei – plata acesteia a fost efectuată, deşi lucrarea respectivă era deja recepţionată încă din data de 22.09.2014.
2. infracţiunea de dare de mită prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal şi art. 35 alin.1 Cod penal constând în aceea că în schimbul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu de către Balint Tiberiu referitoare la prioritizarea şi/sau garantarea plăţilor ce urmau a fi efectuate de Consiliul Judeţean Hunedoara către SC TRANS CONSTRUCT IMPORT EXPORT SRL în perioada 2013-2014, această societate a remis în tranşe acestuia prin interpusul SC CITY PARK SOLUTION, suma de 510.000 lei
3. infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art.322 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal şi art. 35 alin.1 Cod penal (3 acte materiale) constând în următoarele: contractele încheiate de SC TRANS CONSTRUCT IMPORT EXPORT SRL cu SC VIVANTY INDUSTRIES SRL şi SC CRISTALYN DINAMIC SRL nr.39/28.06.2012 şi 31 nr.8/20.01.2014 respectiv factura fiscală seria HD1 nr.29 având menţiunea la rubrica produse/servicii „AVANS LUCRĂRI PASUL VULCAN” în valoare de 219.950,00 lei au fost încheiate „pro causa” prin atestarea nereală a unor împrejurări necorespunzătoare adevărului raportat la obiectul acestor „contracte”, respectiv necesitatea încheierii „contractelor” raportat la capacitatea fiecărui partener, scopul fiind disimularea infracţiunilor de corupţie şi justificarea transferurilor sumelor de bani urmare a „executării” contractelor.
4. infracţiunea de spălare de bani în forma complicităţii prev. de art.48 Cod penal rap. la art.29 alin. 1 lit.b din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art.5 Cod penal constând în aceea că prin încheierea contractelor dintre SC TRANS CONSTRUCT IMPORT EXPORT SRL şi SC CRISTALYN DINAMIC SRL respectiv SC VIVANTY INDUSTRIES SRL, prima societate a urmărit înlesnirea disimulării adevăratei naturi a circulaţiei sumelor de bani provenite din infracţiunile de corupţie, prin crearea aparenţei de legalitate a transferurilor financiare ca urmare a „executării contractelor”, respectiv contractul nr.39/28.06.2012 cu SC CRISTALYN DINAMIC SRL, contractul nr.3/30.01.2014 cu SC VIVANTY INDUSTRIES SRL precum şi ca urmare a plăţii facturii fiscale emise de CRISTALYN DINAMIC seria HD1 nr.29 având menţiunea la rubrica produse/ servicii „AVANS LUCRĂRI PASUL VULCAN” în valoare de 219.950,00 lei.
5. infracţiunea de spălare de bani în forma complicităţii prev. de art.48 Cod rap. la art.29 alin. 1 lit.b din Legea nr. 656/2002 penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal constând în aceea că administratorul de fapt al SC TRANS CONSTRUCT IMPORT EXPORT SRL a înlesnit vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Hunedoara – Balint Tiberiu – funcţionarea unui circuit comercial fictiv prin acceptarea la plată a facturilor proforme emise de către SC CITY PARK SOLUTION cu nr.5/10.12.2013, nr.9/03.03.2014, nr.10/05.03.2014,  nr.11/28.04.2014 în valoare totală de 560.000 lei şi achitarea de către SC TRANS CONSTRUCT IMPORT EXPORT SRL a sumei totale de 510.000 lei prin care s-a urmărit disimularea adevăratei naturi a circulaţiei sumelor de bani provenite din infracţiunile de corupţie, crearea aparenţei de legalitate a transferurilor financiare ca urmare a „executării unui contract de consultanţă”.
Efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul ARION VICTOR, pentru:
1. infracţiunea continuată de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal şi art. 35, alin. 1 Cod penal( 2 acte materiale) constând în aceea că:
a. Ca urmare a solicitării sprijinului de către preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, în sensul favorizării intereselor SC VIVA CONSTRUCT SRL, numitul Arion Victor, în calitate de directorul general al SC APA PROD SA Deva, şi-a îndeplinit defectuos atribuţiile de serviciu, astfel că la data de 21.11.2011 SC VIVA CONSTRUCT a demarat lucrările de execuţie fără ca beneficiarul SC APA PROD să fi atribuit contractul, iar până la finalul anului 2011, SC VIVA CONSTRUCT a încasat suma de 1.481.669 euro pe acest contract, progresul financiar depăşind progresul fizic (real) al lucrărilor efectuate.
b. Ca urmare a solicitării sprijinului de către preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, în sensul favorizării intereselor SC EURO CONS EXPERT SRL, numitul Arion Victor, în calitate de director general al SC APA PROD SA Deva, şi-a îndeplinit defectuos atribuţiile de serviciu, astfel că, în perioada iunie 2012 – martie 2013, în cadrul procedurii de atribuire a lotului nr. 2 „Reconstrucţia staţiilor de epurare Deva şi Hunedoara – construcţia platformelor de depozitare a nămolului provenit de la Staţiile de epurare din aglomerările Deva şi Hunedoara” din contractul de lucrări nr. 5 aferent proiectului „Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Hunedoara”, contract finanţat prin Programul Operaţional Sectorial Mediu, a participat în mod direct la conceperea ofertei depuse de această societate, în condiţiile în care activitatea membrilor Unităţii de Implementare a Proiectului (UIP) cu finanţare europeană era avizată de acesta, iar datele privind organizarea procedurii de achiziţie îi erau disponibile în calitate de director general al beneficiarului procedurii de achiziţie. De altfel, contractul de lucrări a fost atribuit în luna martie 2013 SC EURO CONS EXPERT SRL, valoarea contractului fiind de 3.756.744 lei.
Efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul AXINTE VASILE pentru :
1. infracţiunea de dare de mită prev. de art. 6 din legea nr. 78/2000 rap. la art. 290 alin. 1 Cod penal constând în următoarele: în perioada iunie-iulie 2014, în schimbul asigurării prioritizării plăţilor efectuate de Consiliul Judeţean Hunedoara în favoarea SC VIVA CONSTRUCT SRL, administratorul faptic al acesteia a dispus efectuarea de către societate a lucrărilor de asfaltare în localitatea Aurel Vlaicu, fără autorizaţie şi fără contract, plăţile fiind efectuate în afara cadrului legal.
2. infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art.322 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal şi art. 35 alin.1 Cod penal (21 acte materiale) constând în următoarele : Contractele SC VIVA CONSTRUCT SRL, SC EURO CONS EXPERT SRL cu SC VIVANTY INDUSTRIES SRL respectiv SC CRISTALYN DINAMIC SRL, respectiv cu SC VIVANTY INDUSTRIES SRL au fost încheiate „pro causa” prin atestarea nereală a unor împrejurări necorespunzătoare adevărului raportat la obiectul acestor „contracte”, respectiv necesitatea încheierii „contractelor” raportat la capacitatea fiecărui partener, scopul fiind disimularea infracţiunilor de corupţie şi justificarea transferurilor sumelor de bani urmare a „executării” contractelor.
3. infracţiunea de spălare de bani în forma complicităţii prev. de art.48 Cod penal prev. de art.29 alin. 1 lit.b din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art.5 Cod penal constând în aceea că prin încheierea celor 21 „contracte” respectiv emiterea de facturi şi efectuarea de plăţi dintre SC VIVA CONSTRUCT SRL şi SC EURO CONS EXPERT SRL pe de-o parte şi SC CRISTALYN DINAMIC SRL şi SC VIVANTY INDUSTRIES SRL pe de altă parte, în perioada 2010-2014, s-a urmărit înlesnirea disimulării adevăratei naturi a circulaţiei sumelor de bani provenite din infracţiunile de corupţie, prin crearea aparenţei de legalitate a transferurilor financiare ca urmare a „executării contractelor”.
Valoarea tranzacţiilor comerciale iniţiate şi efectuate în acest mod de către SC VIVA CONSTRUCT sunt în sumă de 4.454.442,71 lei pe relaţia cu SC VIVANTY INDUSTRIES SRL şi în sumă de 3.997.759,05 lei pe relaţia cu SC CRISTALYN DINAMIC SRL.
Efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspecta FRĂŢILESCU MARIANA, pentru :
1. infracţiunea de conflict de interese în forma complicităţii prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 301 C.pen. cu aplicarea art.5 Cod penal constând în aceea că în perioada 2010-2014 administratorul SC FABIMAR PRESTCOM l-a ajutat pe preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara să ascundă conflictul de interese în care se afla prin prestarea de servicii de publicitate în favoarea instituţiei publice de către SC CAPITAL NEWS MEDIA SRL şi SC ALEXANDRA TOUR SRL, în această modalitate fiind obţinute foloase patrimoniale în favoarea SC ALEXANDRA TOUR SRL şi SC CAPITAL NEWS MEDIA SRL, societăţi administrate de fiica preşedintelui Consiliului Judeţean Hunedoara, totalul sumelor încasate fiind de 990.109, 96 lei, SC FABIMAR PRESTCOM SRL fiind doar un intermediar al firmelor anterior menţionate.

26 de comentarii la „Preşedintele CJ Hunedoara este acuzat de DNA de trafic de influenţă, luare de mită şi spălare de bani. Moloţ şi Balint, reţinuţi de procurori pentru 24 de ore!

  • Ei, stimate Devean, sunt suficiente argumente pentru ce spun de atat timp despre Purcel ? Se demonstreaza ca afirmatia Domniei Voastre este determinata de neputinta de a-i mai linge dosul lui Purcel iar limba Domniei Voastre saliveaza insistent in lipsa dosului prezidential. Dar. ii doresc sa fie sanatos si sa treaca peste acest necaz in limitele in care legea ii permite.

  • Cum se poate, atatea potlogarii, si niciunul din salariatii de la CJ sa nu-l fi oprit? Chiar toti sunt din clica infractionala? Sau traim intr-un sistem mafiot?

  • nu va bucurati prea tare,ca are sa scape si molot &compania,cum ajunge neamtul presedinte cum ii scapa pe toti de belele,o sa vedeti sa nu ziceti ca nu v am zis

  • stimata dna Olivia poate nu stii in ce teroare lucram aici, oamenii se tem fiecare pentru locul de munca ,cum urla aicea pe noi si ne face in fel si chip

  • Nu va mirati doamna profesoara! Suntem in Romania, statul in care suntem invatati de mici sa nu avem coloana vertebrala, sa plecam capul ca sa nu ni-l reteze sabia, sa gasim intotdeauna solutii de supravietuire individuale. Mai mult, cine a realizat ca in Consiliul Judetean e o mafie enorma a plecat la timp, sa nu ajunga sa dea ei declaratii la DNA. Cei care au ramas ori sunt toti oameni angajati de cei 2 baieti de la varful ierarhiei, fie sunt implicati si ei in potlogariile facute.

  • Florine, tinere PSD ist, totul pare sa fie impotriva celor in cauza, dar voi PSD istii nu aveti voie sa dati voi primii cu piatra, si nu acum.
    Nu Iohannis e „vinovat” ca a pierdut Ponta alegerile, si nici Vanghelie sau Geoana. Nici macar Molot. Trezitiva.
    Da e adevarat, clica facuta de Molot in jurul lui va dispare. Dar PNL ul trebuie sa renasca, chiar si in judetul Hunedoara. La fel baronii din PSD trebuie sa dispara, dar ideile de stanga, vorbesc de cele adevarate, nu cred ca vor muri.
    Oamenii sunt supusi greselii

  • Draga Doamna Profesoara, sunt perfect de acord cu Dl. Racasan. Cei care sunt cinstiti, au ales sa se retraga, probabil, iar altii au tras foloase de pe urma prieteniei cu "acest domn". L-au cinstit, si marit, si pupat in fund. Romania este inca tara in care fetele de 13, 14, 15, 16 ani, care ajung in mana exploatatorilor de minori sunt numite, de catre majoritatea populatiei, "curve". In care, daca iei decizii radicale, pentru a-ti pastra constiinta intacta, esti numit nebun. In care mai esti considerat nebun, daca esti cinstit. In care ziarele publica poze de la sinucideri, fara a tine seama de demnitatea celui decedat, ori de sentimentele familiei sale. SA continui? Nu cred ca este nevoie! "Suntem in Romania, statul in care suntem invatati de mici sa nu avem coloana vertebrala, sa plecam capul ca sa nu ni-l reteze sabia, sa gasim intotdeauna solutii de supravietuire individuale". Nu as putea sa explic eu, mai bine, ceea ce simt. Insa, ma bucura sa vad ca in sfarsit se mai schimba lucrurile. Dumneavostra sunteti o adevarata doamna, d-na profesoara, o femeie cu un instinct matern foarte dezvoltat, o femeie cu mult bun-simt, o femeie cu un suflet enorm. Eu nu am fost din clica elevilor de bani gata, insa nu a contat asta pentru dumneavoastra, si m-ati ajutat enorm. Nu va voi putea multumi niciodata sufficient. Nu ma mira ca nu puteti pricepe cum de lucrurile astea se intampla cu adevarat – si va recomand sa nu filozofati prea mult pe tema asta, daca doriti sa va pastrati sanatatea mintala intacta. Sper sa reusesc sa va revad, la un moment dat. De noua ani de zile nu am mai fost in Romania, nici la Deva. Pur si simplu, ma deprima idea de a vedea aceleasi clanuri, aceeasi mafie, aceasi infumurare, aceasi oameni simpli, carora le scuipa in cap niste badarani si niste corupti. Mi s-a promis o vizita de catre dl. diriginte, care insa s-a stins din viata – poate onorati d-voastra vizita respectiva? Si va multumesc, Clujul a fost superb! Cu mult, mult drag, Andreea, XII A, promotia 2001.

  • D-na profesoara, v-am dat un raspuns mai sus. Si, da, Deva este in mod clar controlata de un sistem mafiot, din pacate.

  • Sper sa moara in puscarie banditul asta si sper ca romanii sa-si recupereze inapoi banii pe care i-a furat cu nerusinare ! Un gunoi de om si un misel !

  • Era o intrebare, „Cine a pus rahat pe clanta ?”.
    Turdas , la 100 de voturi ? Da primaru de ce nu e audiat ?
    Da sefii de campanie PSD care in preziua alegerilor alergau cu aprobari de investitii ?
    PSD, hotul striga hotii !???
    Chestiunea adevarata e blatul PNL ului cu PSD ul in jud. Hunedoara !!!
    Cei care latra a pustiu si au ajuns sa doreasca moartea altuia, mereti fratilor la tratament, ca drogul comunistoid s-a diluat si nu-si mai face efectul.
    A fost vreun ofiter acuzat de scurgere de informatii cu titlul de „Secret de stat”.
    Molot are multe pacate, si morale o fi avand, si de alta natura, da’ in ce s-a dat presei acum sunt doar abureli, deocamdata. Si orice ati zice, prost nu e.
    Sugestia mea e totusi retragerea. Cum spune dl Nicoara.
    Insa, cunoscand fiarele politice care-l inconjoara, fara a vrea un moment sa spun ca e de neanlocuit, zic doar ca mi-e frica pentru viitorul judetului.
    Situatia potentiala, vorbesc de sprijin la varful politic, e in picaj. Nu mai avem nici un ministru si nici pe unul de talia lui Rusanu, sa mai bage judetul in seama.
    In rest cu coruptia stam in continuare bine.
    Si, dupa cum vedeti ne place sa ne balacarim.
    Succes.

  • Aveti impresia ca daca pleaca Molot,in locul lui vine Maica Terza?!?!?!O sa vina unul peleg,care o sa faca la fel ca Molot,poate cu o mai mare ferocitate.Moise Nicoara,daca tie iti place sa dai limbi nu insemana ca toti sunt atat de perversi ca tine……Scarbosule!….

  • Devean: Eu deocamdata nu am preamarit pe nimeni. Domnia Voastra sunteti necajit pentru Purcel. Intrebarea Domniei Voastre, care se vrea probabil retorica, despre succesorul lui Purcel nu este scarboasa ? Insinuati ca Purcel trebuie sa ramana ca vine altul care fura mai mult. Este halucinant modul acesta de a gandi. Aluziile Domniei Voastre despre ce face sotia mea nu sunt scarboase ? Eu de peste doi ani am aratat ca Purcel este un jeg. Daca ar fi doar zidul de la Sarmizegetusa Regia si tot trebuia destituit din functia de presedinte al CJ Hunedoara.

  • Doamne Dumnezeule, ce bine e ca nu mai avem un Rusanu care sa reprezinte judetul. Era un bandit care dorea sa controleze cu totul ASF pentru a mulge asiguratorii.

  • Stimata doamna Olivia Nitescu, la Consiliul Judetean alucrat un domn care era mana dreapta a lui Purcel. Semna mult in locul lui. Si-a dat demisia cu ceva timp, cred ca acum trei ani, spunand ca el nu vrea sa ajunga la inchisoare pentru Purcel.

  • Moise Nicoara limbistule….de doi ani esti un dobitoc care scrie neintrebat.Crezi ca daca nu iti asterni mucii pe seituri nu stie nimeni ce de ***** e Molot.Sa ma lingi (ca tot iti place) si tu si Molot,si toti cacatii de oralisti ca voi doi.Mizerabililor.Ca nu poate traii lumea linistita ,nici de nemernci ca Molot ,nici de limbisti care nu mai poate de grija lor.

  • Erata….Ultima fraza ,scrisa corect este:Ca nu mai poate lumea trai linistita,nici de nemernici ca MOLOT nici de limbisti care nu mai pot de grija lor.

  • Domnule Devean…..imi permit sa va dau o sugestie.Nu va mai chinuit sa dialogati cu personajul respectiv pentru ca nu va intelege niciodata ceea ce vreti sa-i transmiteti.La el toti care ii sesizeaza ca este penibil ,sunt aliatii lui Molot.Omul este schizofrenic si nu distinge realitatea.Cand nu o sa mai fie Molot pe firmament, o sa isi descopere un alt dusman ….Cazul e patologic….Apropos….m-a distrat faza cu sotia:)) este posibil,nu se stie niciodata :)) Toate cele bune…

  • Asa este. Sunt un dobitoc pentru ca de doi ani arat ca Purcel este un infractor. Ceea ce este de neinteles cum puteti sa-l detestati pe Purcel, sa-l caracterizati ca fiind nemernic, si totusi sa fiti inversunat la adresa celor care il tulbura ? In rest ii multumesc Domniei Voastre pentru invective. Ele ma onoreaza pentru ca va demonstreaza saracia intelectuala si, mai important, lipsa argumentelor. Apropo, pe site nimeni nu are nevoie de aprobare pentru exprimare de la nimeni. Cei care nu sunu interesati pot ignora orice postare. Domnia Voastra sunteti interesat. Oare de ce ?

  • @Moise Nicoara
    Nu esti un dobitoc, pe anumite locuri ai dreptate in ce spui, doar ca modul in care ai ales sa te exprimi face sa para ca esti ceea ce spun unii dintre cititori.
    Ai agasat zilnic toti cititorii cu un text copy/paste, destul de penibil, fara sa vi cu argumente si teme de discutie reale si concrete decat rareori.
    Nu mai spun ca ai bagat textul respectiv si la articole in care nici nu aparea personajul atat de iubit de tine.
    Asa ca nu te mira ca lumea iti lanseaza diverse epitete.
    Cred ca devenii sunt destul de inteligenti si daca li se prezinta fapte concrete, nu doar aruncat de laturi in capul celuilalt, ca de asta s-a cam scarbit lumea, pot intelege cum sta situatia.
    In plus, chiar daca ziarul asta a cam virat la stanga…cititorii sunt cam de dreapta, ca si marea majoritate a devenilor. 🙂

  • Ei, uite ca EU vine de acasa. Multumesc si pentru critici. Sunt argumentate academic. Sigur, veti spune ca nu sunt modest dar va spun ca in tot ce am afirmat am dreptate. In sensul ca nu m-am folosit de calomnii sau minciuni. Da, este adevarat ca am postat textele si la alte articole deoarece doream sa atrag atentia asupra subiectului. Din pacate, faptele demonstreaza ca am avut dreptate acum doi ani cand am inceput aceasta ofensiva contra lui Purcel. Legat de stanga si dreapta. Va spun ca nu are nici o relevanta la Purcel. Un om care incalca legea nu conteaza in ce partid este. Adica, liberalii trebuie sa il apere pe inculpatul Purcel indiferent ce face, indiferent de cat fura ? Si daca era in PSD la fel as fi procedat. In acest caz nu conteaza orientarea politica. Cand i-am raspuns doamnei Olivia Nitescu spunandu-i ca la CJ a fost cineva care si-a dat demisia spunand ca nu vrea sa intre la inchisoare din cauza lui Purcel ciracii lui au turbat. Mi-au raspuns ca sotia mea este curva. Chiar daca ar fi asa nu e treaba lor. Dar, ca Purcel sau oricare alt demnitar fura, este treaba noastra a tuturor cetatenilor. Suport sa mi se spuna orice, sa fiu catalogat in toate felurile dar nu voi inceta decat atunci cand Purcel nu va mai fi presedintele CJ Hunedoara.

  • Stim persoana la care faci referire, chiar ma gandeam ca poate esti acea persoana, sau oricum foarte apropiat. Si-a dat demisia dupa un scandal ce are legatura cu istoria.
    Aici este putin discutabila situatia.
    Cand l-a pupat in dos pe Molot sa-i dea functia si sa ia un salariu substantial nu a avut nicio problema si a semnat la investire ca este de acord sa-si puna autograful peste tot in locul lui Molot. Asa ca…asta este.
    Legat de Molot, cred ca cel mai corect este sa lasam justitia sa se pronunte si sa acordam oricarei persoane prezumtia de nevinovatie.
    Mai simplu spus, hotul neprins este negustor cinstit.
    Daca tu ai documente sau alte materiale care pot demonstra ceea ce sustii in mod atat de vehement iti recomand sa le prezinti organelor abilitate si acestea isi vor face datoria, asa cum au facut-o si in alte situatii.
    Altfel se pierd chiar si adevarurile rostite si cunoscute de tine, pentru ca totul pare o rafuiala personala si doar atac la persoana.
    Iar daca este ceva personal mergi si rezolv-o barbateste, nu te ascunde in spatele unor cuvinte fara acoperire.

    Desi pe de alta parte mi-e teama sa nu se intample ca si in cazul Ritzi…prinsa ca a furat, condamnata, dar libera si apare cu tupeu in peisaj la fiecare panglica taiata de sot.

  • Fratilor,asta ziceam si eu….daca cineva are dovezi despre altcineva ,ca a facut,ceea ce a facut Molot,nu numai ca ar trebui,mai mult,ar fi obligat moral sa declare organelor competente.Numai atunci o sa avem o societate curata,cu mai putini corupti.Din pacate,in mentalitatea noastra asta inseamna turnatorie….ar trebui sa depasim tarele si sa nu mai toleram nemernicii.In ceea ce priveste schimbul de replici ,de pe acest seit,il consider benefic.Regret unele…. derapaje,dar in esenta este unul menit sa dezvaluie nemerniciile unor alesi,care se cred Dumnezei pe pamant.Apreciez postarile lui”EU”(Pertinente) si in oarecae parte ale lui Moise….cu un singur amendament…sa nu mai fie atat de obsesiv postate.

  • Da, asa este respectivul l-a lingusit pe Purcel. Erau prieteni vechi dar dinainte, cu toata lipsa de caracter a respectivului, nu avea de unde sa stie ce anume ii va cere Purcel. Sa spun la DNA ce ? Plecarea acelui individ de la CJ nu o consider neaparat un act de bravura. Este doar o confirmare a ticalosiilor lui Purcel. Stia toata lumea de parcarea de la SR si de afectarea monumentului. Mai e ceva de spus ? Autoritatile nu si-au facut datoria. Eu am fost obsedat ? Poate, dar realitatea a demonstrat ca am avut dreptate. Restul sunt discutii. In ce o priveste pe Ridzi pana sentinta nu este definitiva poate sa apara oriunde. Depinde doar de bunul ei simt.

  • Sa gandim putin altfel lucrurile, presupunem ca sunteti director si aveti in subordine o persoana insarcinata sa conduca o anumita echipa pentru a realiza ceva.
    Un angajat face o prostie. De ce dvs. ca director trebuie sa platiti faptul ca angajatul a facut prostia si ca cel insarcinat sa conduca echipa nu l-a supravegheat?
    Consider ca fiecare trebuie sa plateasca pentru faptele sale.

    Poate este cazul sa aplicam aceeasi unitate de masura pentru toata lumea, altfel lucrurile nu sunt tocmai corecte.
    Daca la Ridzi nu comentam pana sentinta nu este definitiva, de ce am comenta la Molot, care nici macar nu a fost trimis in judecata?

  • Perfect de acord cu logica Domniei Voastre. Practic insa, in diverse situatii are diverse valente. Purcel, ca sef, ii cerea celui care a spus ca nu vrea sa mearga la inchisoare pentru el sa semneze acte care erau legate de diverse situatii financiare. Deci, nu respectivul facea ilegalitatile. El trebuia prin responsabilitatea lui sa gireze afacerile lui Purcel. Inca odata nu angajatul a gresit incalcand legea ci seful i-a cerut angajatului sa incalce legea pentru a-l acoperi pe sef.
    Comentam si la Ridzi. Este de vina zic si eu. Spuneam doar ca nu poate fi oprita sa participe la diverse activitati pana nu vine sentinta definitiva.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura