Adin Cojocaru (foto) a câştigat miercuri alegerile la preşedinţia Federaţiei Române de Volei, în urma votului exprimat în
Din cei 154 de membri afiliaţi prezenţi, 109 au votat pentru Adin Cojocaru, în timp ce preşedintele în funcţie, Gheorghe Vişan, a obţinut doar 42, pierzând astfel şansa de a obţine cel de-al cincilea mandat al său la preşedinţia Federaţiei Române de Volei.
„Asta e, am pierdut, nu-i nicio problemă, democraţia se respectă. Au fost aici lucruri regizate, au venit cu oameni care au aruncat cu noroi, aşa cum se practică. Aşa au avut câştig de cauză. Ca în politică, exact sistemul din politică. Au venit, au ţipat, au urlat special pentru treaba asta. Au obţinut ce au vrut ei. Să vedem ce fac în continuare cu conducerea lor şi promiscuitatea pe care vor să o facă ei”, a declarat Gheorghe Vişan.
Pentru funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Volei s-au înscris iniţial Oana Sârb, vicepreşedinte al FRV şi Mihai Duţă, team manager la Rapid, dar aceştia s-au retras înainte de vot.
Vorbesc gurile rele că e bine pentru unii că au mai multe locuințe. Așa își…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că a reușit să găsească o soluție pentru ca…
F.T., din municipiul Orăștie Pentru că a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de…
Ieri a fost semnat contractul de execuţie a lucrărilor de modernizare şi extindere a halei…
Autoritățile din mai multe orașe din bazinul Ruhr au revocat ajutoarele sociale pentru 1.181 de…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Orăștie au reținut pentru 24 de ore un bărbat din…