Categories: Actualitate

Bănuit de viol asupra unei minore

Polițiștii din cadrul Poliției Muni­ci­piului Orăștie au reținut pentru 24 de ore un bărbat din aceeași localitate, bănuit de comiterea infracțiunii de viol asupra unui minor.

Apropiat al familiei
Poliția Municipiului Orăștie a fost sesizată de către o femeie, cu privire la faptul că fiica ei de 12 ani ar fi fost constrânsă să întrețină un raport sexual cu un bărbat de 54 de ani, din aceeași localitate.
Potrivit celor sesizate, fapta s-ar fi petrecut în aceeași zi, bărbatul fiind un apropiat al familiei.
Ca urmare a probatoriului admi­nistrat în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore, bărbatul fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva.
În cursul zilei de ieri, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Ju­decătoria Orăștie, cu propuneri co­respunzătoare.
Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor comiterii faptei, în cauză fiind întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de viol asupra unui minor.

Notă: Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal re­gle­mentată de Codul de procedură pe­nală, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezum­ției de nevinovăție. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Secretarul general al municipiului Hunedoara, Dan Laslau, intervine dupa incudentul de la Pui:

Raportat la evenimentul nefericit petrecut în comuna Pui, în care au fost implicați angajați ai…

2 zile ago

SCANDAL LA PRIMĂRIA PUI. PRIMARUL PNL OVIDIU CIOLEA, ACUZAT CĂ AR FI AGRESAT-O PE SECRETARA GENERALĂ A INSTITUȚIEI

Un incident tensionat ar fi avut loc vineri, 30 octombrie 2026, în sediul Primăriei comunei…

3 zile ago

Maria Ștefănie este noul prefect al Județului Hunedoara

Anunțul a fost făcut astăzi de Nistor Laurențiu - Președintele Consiliului Județean Hunedoara Maria Ștefanie…

3 zile ago

CONTROALE PRIVIND GESTIONAREA DEȘEURILOR PERICULOASE

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Hunedoara au desfășurat, la data de…

3 zile ago

TÂNĂR DE 20 DE ANI, REȚINUT DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE ȘI-AR FI AGRESAT TATĂL

Poliția Municipiului Lupeni a fost sesizată, la data de 29 octombrie a.c., cu privire la…

3 zile ago