Liberalii hunedoreni, încotro?

Sorina Popa

Liderul liberalilor hunedoreni, deputatul Lucian Heiuş a venit şi cu un comunicat, după ce s-a aflat că a demisionat din fruntea organizaţiei judeţene Hunedoara a PNL, având în vedere rezultatul slab de la ale­gerile din 27 septembrie în judeţ. Şi prim-vice­preşedintele organizaţiei, Adrian David a demisionat din această funcţie, după ce nu a reuşit să câştige postul de preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara.

“Onoarea, mai importantă decât funcţia”
„Oamenii, în general, atunci când nu reu­şesc să obţină rezultatele pe care şi le-au sta­bilit, caută justificări şi scuze.Eu sunt liberal, iar pentru mine onoarea şi cuvântul dat sunt mai importante decât o funcţie. În consecinţă, mi-am dat demisia din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal Filiala Hu­ne­doara, dar rămân alături de colegii mei şi la dispoziţia conducerii naţionale a partidului. Vreau să le mulţumesc hunedorenilor care ne-au votat şi să-i asigur de respectul meu pe cei care nu ne-au votat. PNL Hunedoara are astăzi mai mulţi primari, respectiv 33 şi 310 aleşi locali, iar la nivel naţional PNL s-a situat pe primul loc în preferinţele românilor. Îi felicit, încă o dată, pe colegii liberali pentru rezul­tatele obţinute şi le mulţumesc pentru munca depusă în această campanie”, se arată în comunicatul transmis de deputatul PNL de Hunedoara, Lucian Heiuş.
“Domnule Preşedinte,
A fost o onoare pentru mine să fiu candidat pentru poziţia de presedinte al Consiliul Judeţean. Am făcut tot ce mi-a stat în putinţă pentru a obţine victoria în alegeri. Vă mul­ţu­mesc dumneavoastră şi tuturor colegilor pentru implicare, pentru dăruire şi pentru sus­ţinere. Din păcate, rezultatul nu este cel pe care ni l-am dorit. Sunt alături de dum­nea­vostră şi mi-am depus mandatul de prim-vic­e­preşedinte, asigurându-vă, în continuare de toată disponibilitatea mea. Voi rămâne alături de frumoasa echipă pe care am construit-o îm­preună şi voi munci pentru partidul nostru. Urmează cele mai importante alegeri şi îmi doresc să contribui la un rezultat mult mai bun decât cel de la locale”, i-a scris Adrian David pe Facebook, deputatului Heiuş.
Demisiile celor doi liberali a atras şi dizolvarea Biroului Politic Judeţean al PNL. Preşedintele regional, europarlamentarul Gheorghe Falcă, vine astăzi, vineri, la Deva, pentru o şedinţă cu liberalii hunedoreni. Va trebui numită o conducere interimară a orga­ni­zaţiei judeţene Hunedoara a PNL.

 

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • La fel de onorabil este si colegu' de partid -zis primaru care se da in stamba cu interlopii. La cata meserie cunoasteti nu ne este frica ca muriti de foame. Hotia si smecheria sunt inca meserii onorabile la pnl, inca din 1882.

Recent Posts

Felicitare Florii

20 de minute ago

Felicitare Florii

21 de minute ago

Primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu: Hunedoara pe mâini bune!

Dan Bobouțanu și-a depus ieri candidatura pentru un nou mandat de primar al municipiului Hunedoara.…

23 de minute ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o duduie de la o pri­mărie continuă să facă afaceri pe banii…

23 de minute ago