Categories: Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că e bine pentru unii că au mai multe locuințe. Așa își pot duce tine­relele pe acasă, nu prin hoteluri, să-i vadă toa­tă lumea. Discret, se derulează povestea. Zvo­nerii au aflat asta despre un personaj din zona noastră, cu ceva funcție, care își duce viața între două doam­ne. Bine, se zice că între două nu te plouă, și se pare că omului îi merge combinația foar­te bine. Asta, pentru că dis­pune de locuințe multe și se poate distra cum vor mușchii lui. Și cu cine vrea el. Cârcotașii au aflat acum că res­pectivul merge de vreo trei ori pe săptămână cu o tinerică pe acolo.

 

Povestesc gurile rele pe la colțuri că un ales local s-a făcut de râs după ce și-a uitat ac­tele acasă. Zvonerii șu­șotesc că, atunci când a fost oprit de agenții de circulație, omul le-a spus că nu are actele, dar că trebuie să-l cu­noască toată lumea. Gurile rele susțin însă că agenții au rămas neclintiți și l-au a­men­dat pe edil, chiar dacă au fost amenințați.
Omul nostru s-a dat în stambă, sub privirile mirate ale agenților, care nu s-au putut ab­ține și au zâmbit la show-ul dat de res­pectivul. I-au lăsat însă amenda.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Adrian David a luat proba scrisă la concursul pentru funcția de director general al Casei de Sănătate Hunedoara

Adrian David a obținut nota 77,2 la proba scrisă a concursului pentru ocuparea funcției de…

13 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele că un afacerist din zonă a fost lă­sat cu conturile aproa­pe goale…

15 ore ago

Bulina albă

Ștefan Tiriteu, manager Spitalul municipal Brad Pentru că, pentru prima dată, Spitalul Municipal Brad va…

15 ore ago

Bulina neagră

B.N., din Dolj Pentru că a fost prins după ce a furat în repetate rânduri…

15 ore ago

Concurs pentru 20 de posturi de director general la Casele județene de sănătate; post scos la concurs și pentru CAS Hunedoara

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a organizat concurs pentru postul de director general în…

15 ore ago

Speranțe pentru sute de deveni: 132 de locuințe sociale pe strada Depozitelor vor fi date în folosință anul viitor

Municipiul Deva face un pas major în sprijinirea persoanelor aflate în difi­cul­tate, prin avansarea lucrărilor…

16 ore ago