Categories: Comunitate

Premiaţi la 50 de ani de căsnicie neîntreruptă

Nicolle Ebner

Un număr de 36 de familii din Deva care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă au fost premiate, vineri, de primarul municipiului Deva, Mircia Muntean, cu diplome de fidelitate şi bani.

Din nou în faţa ofiţerului de stare civilă
Evenimentul a avut loc în noul sediu al Casei Căsătoriilor din Deva, inaugurat la sfârşitul lunii mai a acestui an. Emoţionaţi, cu ochii în lacrimi, gătiţi cu hainele de „duminică”, membrii celor 36 de familii s-au prezentat, la ora anunţată, în faţa primarului Mircia Muntean. Diplomele de fidelitate le-au primit capii de familie, iar buchetele generoase de flori şi „atenţiile” de 300 lei (impozabili) au ajuns în mâna partenerelor, „pentru că femeile ştiu cel mai bine ce trebuie să facă cu banii şi pe ce să-i cheltuiască”, vorba edilului şef. „Am transformat acest eveniment într-o tradiţie. Exemplul pe care ni-l dau părinţii şi bunicii noştri din punct de vedere al respectului pentru familie şi pentru partenerul de viaţă, merită să fie recompensat. Mulţi dintre ei nu au bani să sărbătorească nunta de aur, de aici şi florile pentru doamne şi cei 300 de lei, măcar pentru o prăjitură şi un pahar de vin”, spune primarul Mircia Muntean. Faţă în faţă cu cele 36 de familii care au acumulat o experienţă conjugală de jumătate de veac, au fost prezente câteva cupluri de tineri care au încercat marea cu degetul şi s-au căsătorit de probă, de Ziua Îndrăgostiţilor, după care, tot în acest an, au decis să-şi oficieze relaţia în faţa ofiţerului de stare civilă.
Alte 32 de familii care, în acest an aniversau nunta de aur, au fost recompensate, în acelaşi mod, evenimentul desfăşurându-se la sfârşitul lunii mai, cu ocazia inaugurării noului sediul al Casei Căsătoriilor din Deva.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

ACȚIUNI ALE POLIȚIȘTILOR HUNEDORENI PENTRU CREȘTEREA SIGURANȚEI RUTIERE

Polițiștii din județul Hunedoara continuă activitățile de prevenire și combatere a faptelor care pun în…

2 ore ago

ORDIN DE PROTECȚIE PROVIZORIU EMIS DE POLIȚIȘTII DIN HUNEDOARA ÎNTR-UN CAZ DE VIOLENȚĂ DOMESTICĂ

Polițiștii din municipiul Hunedoara au intervenit într-un caz de violență domestică semnalat în seara zilei…

2 ore ago

Revoluția în Urologie la Clinica Dr. Covaciu: Cum poți trata Adenomul de Prostată în 10 minute, fără bisturiu.

Clinica Dr. Covaciu introduce în arsenalul său tehnologia Rezūm – tratamentul cu vapori de apă…

9 ore ago

După 34 de ani, acolo unde ne e locul!

Corvinul Hunedoara este in Liga1. Visul a devenit realitate. Felicitari primarului Dan Bobouţanu, echipei, pentru…

18 ore ago

Decorațiuni de grădină pentru spații mici: cum să maximizezi inteligent fiecare metru pătrat

Ai un balcon îngust, o terasă mică sau o curte compactă în fața casei? Nu…

19 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

A crezut că dă no­ro­cul peste el și a tocat o mică avere într-o sin­gură…

21 de ore ago