Ieri, sala de festivităţi a Biroului de Stare Civilă din Deva s-a umplut de cupluri de pensionari, venite pentru a primi din partea primarului municipiului, Mircia Muntean, diplomele de fidelitate, pentru că au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă.
Cuminţi, aşezaţi frumos pe scaune, bătrâneii au aşteptat în linişte, parcă să nu deranjeze pe nimeni, festivitatea de premiere. Primarul Mircia Muntean a reuşit să-i scoată puţin din această stare, făcând să apară câteva zâmbete timide pe feţele celor 28 de perechi prezente, care au întrunit condiţia să fie căsătorite de 50 sau de peste 50 de ani. În urma acestei iniţiative a Primăriei Deva, începută în anul 2000, aproape 1.000 de cupluri „de aur” au fost deja premiate.
Secretul unui mariaj de succes
Maria şi Marin Iorga au făcut, pe 24 septembrie, 50 de ani de căsnicie neîntreruptă. Amândoi sunt convinşi că secretul unui mariaj lung este să nu dai importanţă lucrurilor mărunte, care pot distruge o căsnicie, ci să-ţi vezi de treaba ta. „Amândoi am lucrat la Chişcădaga, la fabrica de var. Toată viaţa am muncit. Am căutat să nu băgăm în seamă certurile şi să trecem peste ele. Avem trei copii, cinci nepoţi şi o strănepoată. Ei sunt cea mai mare realizare a căsniciei noastre”, a spus Marin Iorga.
Cuplurile sărbătorite au primit din partea Primăriei Deva câte 300 de lei, o diplomă şi un buchet de flori.
Vorbesc gurile rele că o duduie dă concedii medicale cum dorește inimioara ei. Zvonerii au…
Corneliu Birtok Băneasă, inventator Pentru că toate cele şase invenţii şi programe ale Academiei Inventcor…
R.U., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri…
Individul aflat în Penitenciarul Deva a fost condamnat de către o instanță din Alba Iulia…
Ieri, într-o superbă zi de toamnă, cu lumina blândă a soarelui și un cer senin,…
Ieri, în urma unui apel la numărul unic de urgență 112, echipajul pirotehnic din cadrul…