Categories: Comunitate

Cuplurile de Aur din Deva vor fi premiate acasă, de Ziua Familiei

Cele mai longevive cupluri din municipiul Deva, care au împlinit 50 de ani de căsătorie, vor fi premiate de municipalitate, la finele săptămânii viitoare, în data de 15 mai, de Ziua Internaţională a Familiei.
Dacă până acum, premierea se făcea în cadru festiv, în acest an, edilul şef al urbei va merge acasă, la fiecare familie care aniversează „Nunta de Aur“. Administraţia locală va acorda premiile, de 500 de lei pentru fiecare cuplu, şi diplomele de fidelitate, familiilor care şi-au depus cerere la Compartimentul Stare Civilă.
Până în prezent, au depus cereri pentru a intra în posesia premiului oferit de administraţia publică locală, 73 de cupluri care au ajuns să sărbătorească 50 de ani de căsnicie.
Familiile care celebrează anul acesta „Nunta de Aur“ mai pot depune solicitări pentru a fi premiate, până în data de 11 mai 2020. Cererile se pot trimite şi online pe adresa adresa de mail: stare.civila@primariadeva.ro. Fondurile destinate premierii seniorilor au fost aprobate printr-o hotărâre a Consiliului Local Deva, ele fiind alocate din bugetul local. (M.Crivăţ)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Cică o duduie pe care nu o prea știe lumea s-a transformat în spionul de…

5 ore ago

Lovitură pentru digitalizarea pădurilor: Achiziția avionului de 4 milioane de euro, anulată de Ministerul Mediului

Ministrul Mediului, Natalia Intotero (foto), a anunțat anularea oficială a pro­ce­durii de licitație pentru achiziționarea…

5 ore ago

Bulina albă

Marius Dâncescu, primarul comunei Răchitova Pentru că a câștigat finanțare europeană pentru modernizarea Căminului Cultural…

5 ore ago

Bulina neagră

I.E., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de lovire…

5 ore ago

DOSAR PENAL PENTRU UN SERVICE AUTO DIN HUNEDOARA: Polițiștii au descoperit 1.300 de litri de deșeuri periculoase depozitate ilegal

Controalele polițiștilor hunedoreni pe linia substanțelor periculoase au lă­sat în urmă un dosar penal grav.…

5 ore ago

Fost curier condamnat la închisoare după ce a furat banii din livrări și telefoane de lux de peste 2.000 de euro

Un tânăr de 25 de ani, fost angajat al unei firme de curierat din Orăștie,…

5 ore ago