FlashPolitica si administratie

Prefectul Vasilică Potecă, apel la cei care s-au vindecat de Covid-19!

Sorina Popa

Pentru că numărul bolnavilor Covid-19 în stare gravă a crescut în judeţ, prefectul Vasilică Potecă (foto) a făcut ieri un apel celor care s-au vindecat de virus să doneze plasmă.

Aproape 900 de hunedoreni vindecaţi
“Numărul pacienţilor cu forme grave ale infecţiei cu SARS-CoV 2, care necesită tra­ta­ment cu plasmă, a crescut atât la Spitalul municipal Hunedoara, cât şi la celelalte spi­tale hunedorene care au în organizare paturi de Terapie Intensivă”, se arată într-un co­municat al prefectului Vasilică Potecă.
La rândul său, directorul Centrului de Trans­fuzie Sanguină Hunedoara, dr. Victoria Hălmagi, a informat că plasma se poate dona, prin plasmafereză, la secţia aflată în Poli­clinica Spitalului Municipal Hunedoara sau prin donare de sânge la centrele de transfuzie din Deva, Hunedoara şi Petroşani, între orele 8,00 şi 12,00. Până ieri, 19 au­gust 2020, în judeţul Hunedoara, 19 pacienţi cu forme grave se află internaţi la ATI. Tot până la această dată, 891 de persoane s-au vindecat de COVID-19, o mare parte dintre acestea putând deveni donatori, în condiţiile în care starea de sănătate le permite, a infor­mat prefectura.

Mulţumeşte donatorilor
Prefectul judeţului Hunedoara, Vasilică Potecă, a sprijinit instalarea în 21 mai 2020 a primului aparat de plasmafereză din judeţ, iar acum se alătură demersurilor cadrelor medicale şi face un apel către hune­dorenii vindecaţi de Covid-19 să doneze plasma salvatoare. Sâmbătă, 29 august, vor fi des­chise pentru donare toate locaţiile din judeţul Hunedoara: Deva, Hunedoara şi Pe­troşani. Prefectul Vasilică Potecă mulţumeşte atât celor care au donat plasmă, cât şi celor care vor recurge la acest gest umanitar care poate salva viaţa celor aflaţi acum în mo­mente de cumpănă.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura