Prefectul Attila Dezsi

11 ianuarie 2010 | 2 Comentarii | Publicat in: Editorial

Ieri, a fost instalat, oficial, în funcţie, noul prefect al judeţului Hunedoara, Attila Dezsi. Ca reprezentant al minorităţii maghiare din judeţul nostru, se înţelege că el a fost susţinut de UDMR, pentru accederea în această funcţie.
Vă daţi seama că nominalizarea maghiarului Attila Dezsi în cea mai înaltă funcţie administrativă din judeţ a produs unele învolburări în rândul  lumii politice locale, stârnind reacţii pro şi contra acestei numiri.
Printre cei mai dezamăgiţi de această numire au fost chiar reprezentanţii PDL din judeţ, care s-au considerat, pe bună dreptate, trădaţi de conducerea centrală a partidului prin această decizie. Reamintim că, din octombrie 2009, după ieşirea PSD de la guvernare, postul de prefect al judeţului era deţinut de un reprezentant al PDL. De aceea, cu atât mai năucitoare şi mai greu de înghiţit a fost această lovitură pentru mulţi dintre democrat-liberalii hunedoreni, cu cât, după câştigarea prezidenţialelor de către Traian Băsescu şi formarea Guvernului Boc IV, nimeni din rândul acestora nu-şi imagina că vor pierde conducerea Prefecturii.
Pe de altă parte, şi în judeţul Hunedoara sunt multe persoane animate încă de puternice sentimente naţionalist-patriotice. Fireşte că toate aceste persoane  consideră un sacrilegiu faptul că judeţul în care-şi doarme somnul de veci Avram Iancu, marele erou al moţilor, este condus de un prefect de etnie maghiară. Unii au declarat-o public, alţii o spun doar în particular.
Problema-i că indiferent cui îi convine sau nu-i convine, faptul este consumat, judeţul este condus de ieri de un prefect de etnie maghiară. Cum s-a ajuns aici? În primul rând, că în judeţul nostru trăiesc vreo 25.000 de cetăţeni de etnie maghiară. În al doilea rând, organizaţia UDMR Hunedoara este una dintre cele mai active şi mai bine cotate la nivelul conducerii centrale a partidului. În al treilea rând, Attila Dezsi avea experienţa a patru ani de muncă în prefectură – unul ca secretar general şi trei ca subprefect – şi a unui an ca inspector guvernamental, el făcând parte din corpul înalţilor funcţionari publici. Deci, era perfect calificat pentru această funcţie. Şi în al patrulea rând,  dar nu în cel din urmă – nu băgăm mâna în foc, dar se pare că aici au fost şi sugestii venite de la Cotroceni – conducerea PDL a hotârât să pedepsească într-un fel organizaţiile din judeţele în care s-au pierdut alegerile prezidenţiale. Or, judeţele Hunedoara şi Sălaj sunt singurele din Ardeal unde Traian Băsescu a pierdut alegerile, în amândouă fiind numiţi acum prefecţi maghiari.
Până la urmă, cred că toată această învolburare nu-şi are rostul. Că în România anului 2010, stat membru al Uniunii Europene, chiar nu-i deloc important pentru locuitorii unui judeţ ca Hunedoara, dacă pe prefect îl cheamă Gheorghe, Attila sau Klaus. Important este ca el să-şi îndeplinească în mod corect şi eficient atribuţiile de serviciu, să respecte şi să vegheze la respectarea legilor, să muncească în folosul locuitorilor acestui judeţ în egală măsură, indiferent că sunt de etnie maghiară, română, germană sau rromă. Şi, după cât îl cunosc eu pe prefectul Attila Dezsi, chiar dacă este tânăr, cred că nu-i va dezamăgi pe hunedoreni.

Comentarii (2)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Johann spune:

    Pertinent si oprtun articolul.Subscriu observatiilor si sper sa nu dureze mult ca natia asta sa-nvete sa pretuiasca OMUL.Atunci nu va mai cadea prada asa usor demagogiei si jocurilor politice de culise.

  2. Simina Marius spune:

    Desi nu sunt un etnic maghiar, aceasta numire mi-a dat din nou sperante. Aveam nevoie ca o persoana tanara, calificata si cu foarte mult bun simt, sa gestioneze problemele dificile cu care se confruntă instituțiile publice din județ si chiar hunedoreanul de rand. UDMR ul hunedorean, din cate am vazut, sta foarte bine la nivel de resurse umane de calitate, in antiteza cu alte formatiuni politice cu un “volum electoral” mult mai mare. Sa fie intrun ceas bun

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Minerul Lupeni vrea şi o… „şapcă găurită”

Fotbalistul „şepcilor roşii“ Rareş Soporan, intrat în dizgraţia conducerii şi a suporterilor de la U. Cluj, din cauza vieţii extra-sportive...

Fiecare român va avea card de sănătate până în 2012

Românii vor avea un card naţional de sănătate, până în anul 2012, în care vor fi evidenţiate date cu privire...

Gripa porcină a făcut încă o victimă în judeţ

Încă o persoană a murit în judeţul Hunedoara din cauza gripei porcine. Este vorba de un pensionar în vârstă de...

Închide