Actualitate

Poți adopta un cățel, simplu și gratuit

Tot mai mulți proprietari de câini re­nunță la patrupede, deoarece nu mai au bani ca să-i întrețină și pe ei. În aceste condiții, animalele ajung la adăposturile din județ, de unde pot fi adoptați de alte persoane.
Nicolae Oprean, președinte-director exe­cu­tiv al Asociaţiei Serviciul Specializat pen­tru Gestionarea Câinilor fără Stăpân, spune că sunt sute de maidanezi care pot fi adop­tați din adăposturile pe care le deține Asociația în tot județul. Adopţia animalelor se face gratuit, este nevoie doar de o de­claraţie-angajament al celui care adoptă animalul. Cererile de adopţie se pot intro­du­ce imediat ce câinele a fost cazat în adă­postul public, iar preluarea câinelui de către adoptator se poate face începând cu a 8-a zi lucrătoare din momentul cazării câinelui în adăpost, dacă acesta nu a fost revendicat. În cazul în care câinele adoptat va fi adăpostit în locuinţa adoptatorului, acesta trebuie să facă dovada existenţei unei suprafeţe lo­cative de minimum 2,5 metri pătraţi pentru fiecare câine adoptat.
Persoana care adoptă mai mult de 2 câini din adăposturile publice şi îi adăposteşte într-un blocul de locuinţe în care există aso­ciaţie de proprietari, aceasta trebuie să prezinte la momentul depunerii cererii de adopţie acordul asociaţiei de proprietari.
Dacă cineva iubește așa de mult câinii și are și bani să-i întrețină, atunci poate adopta și mai mult de 2 câini din adăposturile pu­blice, dar atunci trebuie să locuiască la casă. (A.N.)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura