ActualitateFlash

Posesorii de arme vor fi reevaluaţi

Cristina Ghenea

În urma masacrului de la coaforul din Bucureşti, posesorii de arme vor fi reevaluaţi, pentru a se stabili dacă îndeplinesc, sau nu, toate criteriile legale. În judeţul nostru, sunt 1.814 persoane care deţin arme letale, iar alţi 1.730 de hunedoreni au puşti cu aer comprimat sau cu bile de cauciuc, ori pistoale cu gaze, adică arme neletale.

Arme letale, doar la vânători şi oameni ai legii

Reevaluarea deţinătorilor de arme – atât letale, cât şi neletale – se face în mod normal o dată la cinci ani, însă acum, oamenii legii au decis să acorde mai multă atenţie celor care au autorizaţii de achiziţionare a unei arme. Astfel că, persoanele care vor să îşi păstreze armele, vor fi nevoite să certifice faptul că nu au avut probleme cu legea şi că starea lor psihică este bună. De asemenea, în funcţie de motivul pentru care a fost obţinută autorizaţia de procurare a unei arme, solicitantul trebuie să facă dovada că a absolvit un curs de instruire teoretică şi practică în domeniul armelor şi muniţiilor, sau să îşi certifice calitatea de vânător, antrenor de tir sau de biatlon. În ceea ce priveşte autorizarea procurării armelor neletale, condiţiile sunt asemănătoare, însă nu atât de drastice. „Cei 1.814 hunedoreni care deţin arme letale sunt vânători sau oameni ai legii – poliţişti, militari sau magistraţi, iar cele 1.730 de arme neletale pentru care există autorizaţie sunt folosite de persoane fizice pentru autoapărare“, a declarat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura