Sport

Popice: Echipele hunedorene, calificate la turneul final

Nicolae Gavrea

Sezonul regulat al Campionatelor Naţionale de popice -seniori şi la tineret (întreceri la masculin şi la feminin) s-a încheiat la finalul săptămânii trecute. Judeţul Hunedoara are reprezentante în competiţia masculină de seniori, dar şi în cea de tineret (jucători sub 23 ani), la băieţi având două echipe, iar la fete una. Înaintea ultimei runde, singurii care au avut emoţii privind calificarea au fost seniorii de la Inter Petrila.

Popicarii din Valea Jiului, pregătiţi de Marcel Dobrică, pentru a fi siguri de calificare, aveau nevoie de o victorie din ultimele două partide. Calificarea la turneul final a venit după disputarea partidei restante, din deplasare, în faţa principalei contracandidate la ocuparea poziţiei a patra, ultima care duce în turneul final, KSE Târgu Secuiesc, în care petrilenii s-au impus fără probleme.
În ultima etapă a sezonului regulat, Inter Petrila a jucat, pe teren propriu, cu Electromureş Târgu Mureş, oaspeţii impunându-se la o diferenţă de doar şase popice doborâte, cea mai bună evoluţie pentru echipa din Vale având-o Mihai Balaban. Cele două formaţii se vor înfrunta, din nou, în turneul final masculin, care se va desfăşura la Hunedoara, în perioada 27-29 aprilie.
În ultima etapă, la feminin, sportivele de la Siderurgica Hunedoara (echipa de jucătoare sub 23 ani), pregătite de Nicolae Popa, au întâlnit formaţia Conpet Ploieşti, într-un meci direct pentru ocuparea poziţiei secunde. Hunedorencele s-au impus categoric, cea mai bună evoluţie având-o Noemi Budoi. Ele şi-au asigurat poziţia a doua la sfârşitul sezonului regulat şi participa şi la turneul final, ce se va disputa la Cluj, în perioada 12-13 aprilie.
La turneul final masculin de popice (jucători sub 23 de ani) au obţinut calificarea, anterior, echipele CS Siderurgica Hunedoara (antrenor Mănel Manea) şi Inter Petrila (antrenor Marcel Dobrică), clasate pe primele două locuri în grupa preliminară din care făceau parte. Turneul final masculin U 23 se va desfăşura tot la Cluj, dar în perioada 14 -15 aprilie.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura