Comunitate

Pompierii din Băiţa vor avea un sediu nou

Magdalena Şerban

Primarul din Băiţa, Damian Diniş (foto), vrea un sediu nou pentru pompierii din comună. Acesta ar urma să se construiască în baza unei finanţări europene ce va fi accesată prin Grupul de Acţiune Locală „Ţara Zarandului”.
„Ne dorim să construim un sediu nou pentru cei de la ISU, momentan, condiţiile în care îşi desfăşoară activitatea nefiind unele ideale. Sunt 32 de toţi şi stau cam înghesuiţi. Numai la SMURD sunt 12, maşina de pompieri e adăpostită în spatele primăriei, pentru Salvare e făcut un garaj separat, iar ei stau în alt loc. Vrem să amenajăm garaje pentru maşină şi Salvare plus sală de mese, dormitor, sală de antrenament, astfel încât tot nucleul să fie concentrat într-un singur loc. Fiind dispersate, chiar dacă se află în apropiere, se pierde timp important pentru orice gen de intervenţie. Demersul e prevăzut prin Grupul de Acţiune Locală şi are o valoare de 80.000 de euro. Dacă se întâmplă să avem cheltuieli considerate neeligibile, vom mai completa din bugetul local, dar sperăm să nu fie cazul. În 2017, poate reuşim să semnăm contractul de finanţare, iar undeva în 2018, să dăm în funcţiune noua locaţie. Teren avem în proprietate, iniţial fiind achiziţionat pentru staţia de epurare. Când s-a ajuns însă la proiectare, nu a mai fost bine, din cauza poziţionării terenului. Prin urmare, ne-am reorientat”, arată Damian Diniş, primarul comunei Băiţa.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura