Actualitate

Poliţistul prins luând mită, judecat şi la Curtea de Apel Alba Iulia

Angajatul Poliției Petroșani a con­testat soluția pronunțată de Tribu­nalul Hunedoara privind respingerea acordului de recunoaștere a vinovă­ției. Gabriel Bașta va ajunge la Curtea de Apel Alba Iulia, mâine, unde va fi ju­decat apelul formulat împotriva solu­ției pronunțată de instanța de fond.

Minimum de pedeapsă
Învinuit de luare de mită și contra­bandă de către procurorii DIICOT- BT Hunedoara, ofițerul din cadrul Poliției Petroșani a ajuns la un acord de re­cunoaștere a vinovăției cu DIICOT, dar tribunalul a constatat că pedepsele la care au convenit părțile, în baza acor­dului de recunoaștere a vinovăției, sunt situate la minimul inferior prevăzut de lege. ”Având în vedere perioada lungă de circa 4-5 ani, pe care s-au des­fășurat presupusele activități ilicite, precum şi numărul mare de acte mate­riale- 41 acte materiale, instanța apre­cia­ză că atât pedeapsa, cât şi modalit­a­tea de individualizare sunt prea blânde. Este adevărat că inculpatul este o persoană bine integrată social, nu are antece­den­te, însă aceasta este urma­rea exercitării funcției publice în virtu­tea căreia se presupune că a săvârșit infracțiunile de luare de mită şi divul­garea informațiilor ce constituie secret de serviciu – aceea de lucrător în poliţie, într-o structură deo­sebit de importantă din punct de vedere al înfăptuirii jus­tiţiei – Serviciul de Investigații Crimi­nale, astfel că nu se poate, cu atât mai mult, aplica pedeap­sa minimă. Toto­dată, se are în vedere legătura scopul săvârșirii presupuselor infracțiuni, de a îngreuna constatarea unor alte infrac­țiuni presupus a fi comise în cadrul unui grup infracțional organizat, caracterul de continuitate şi periodicitate al fap­telor – se presupune că inculpatul în­casa lunar o anumită suma de bani, ca o taxă de protecție”, se precizează în soluția Tribunalului Hunedoara. La soluția Tribunalului Hunedoara a făcut apel și DIICOT- BT Hunedoara, iar ultimul cuvânt îl va avea Curtea de Apel Alba Iulia. (M.Gânju)

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura