FlashPolitica si administratie

Poliţia Locală Deva va trece în subordinea Consiliului Local

  Sorina Popa

În şedinţa din 26 iulie, Consiliul Local al municipiului Deva va trebui să aprobe o nouă organigramă, după care să funcţioneze aparatul primăriei şi serviciile din subordinea sa. Lucrurile ar urma, astfel, să se clarifice şi în ce priveşte unele servicii ale primăriei.

Nu se restructurează posturile
O modificare extrem de importantă se va petrece în ce priveşte Poliţia Locală, care urmează să treacă din subordinea primarului, aşa cum este acum, în cea a Consiliului Local Deva. Ca atare, postul de şef al Poliţiei Locale, ocupat în prezent de Alin Rădoane, va putea fi scos la concurs.
„Am schimbat organigrama, iar consilierii locali vor vota în şedinţa de la sfârşitul acestei luni. La Poliţia Locală, lucrează 66 de persoane, nu vom restructura posturile, doar că am propus să funcţioneze în subordinea consiliului local, nu în cea a primarului. Aşa consider eu că este mai bine. Departamentele trebuie să funcţioneze bine în primărie”, a declarat Petru Mărginean, primarul municipiului Deva.
Pe de altă parte, edilul şef al reşedinţei de judeţ va împărţi şi serviciile tehnic şi economic celor doi viceprimari, astfel ca totul să fie echitabil şi să nu aibă primarul totul pe cap. După ce se termină şi referendumul, politicienii locali de la PSD, PC şi PNL din Deva urmează să negocieze posturile de şefi la Poliţia Locală,  Aqualand, SPIGM şi cel de  director tehnic al primăriei.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura