Politica si administratie

PNL Deva, organizaţia cu doi preşedinţi?

Nicolle Ebner

Preşedintele filialei judeţene PNL Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ, mai taie din elanul primarului Mircia Muntean, care încă se consideră preşedintele interimar al PNL Deva, cu toate că, pe această funcţie, la sfârşitul lunii trecute, a fost validat Florin Oancea.

Patru zile până la judecarea contestaţiei

Mircia Muntean a contestat la Curtea de Onoare şi Arbitraj a PNL, rezultatul alegerilor organizate, luna trecută, pentru desemnarea unei noi conduceri la cârma PNL Deva. Contestaţia va fi judecată, iar în aceste condiţii, Mircia Muntean a declarat că se consideră, în continuare, preşedinte interimar al liberalilor deveni. Mircia Muntean afirmă că a refuzat să predea ştampila şi documentele organizaţiei noii conduceri a PNL Deva, validată de forurile politice judeţene, pe motiv că „documentul prin care mi se cerea ştampila şi documentele organizaţiei erau semnate de unul dintre vicepreşedinţi, şi nu de preşedintele Mircea Ioan Moloţ, aşa cum ar fi trebuit”. În replică, Moloţ susţine că „primarul Devei nu are cum să fie preşedinte interimar al PNL Deva, deoarece numirea unei conduceri interimare este atributul Biroului Permanent Teritorial (BPT). Dar, dacă ţine morţiş să fie din nou interimar, ca să organizeze alegerile, atunci, nu va mai putea candida pentru funcţia de preşedinte. În varianta absurdă, în care Curtea de Onoare şi Arbitraj a PNL ar invalida şedinţa de alegeri de la Deva-şi nu văd de ce ar face acest lucru-, atunci BPT va numi un alt preşedinte interimar şi un nou Birou Municipal interimar, care vor avea sarcina să pregătească o nouă rundă de alegeri pentru conducerea PNL Deva. Nici preşedintele interimar şi nici membrii Biroului interimar nu vor putea candida pentru vreo funcţie în viitorul Birou Municipal”, declară Mircea Ioan Moloţ.

Contestaţia depusă de primarul Mircia Muntean va fi judecată de Curtea de Onoare şi Arbitraj a PNL, joi, 15 iulie.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura