Politica si administratie

Pledoarie pentru exprimarea prin democraţie participativă a cetăţenilor la revizuirea Constituţiei

07 Gheorghe FirczakAceastă declaraţie politică am susţinut-o la 25 iunie 2002, pentru a prezenta un punct de vedere despre revizuirea legii fundamentale, despre câteva principii care trebuiau să fie, în opinia noastră, luate în considerare în acest proces. O parte din ideile noastre s-au regăsit în procesul revizuirii. Altele, credem noi, sunt de actualitate.
Preşedintele de şedinţă Corneliu Ciontu:
„Îl invit la microfon pe domnul deputat Gheorghe Firczak.“

„Domnule preşedinte,
Doamnelor şi domnilor,
Uniunea Culturală a Rutenilor este o organizaţie a unei minorităţi naţionale, care consideră că membrii săi, în calitate de cetăţeni ai României, au datoria să participe nemijlocit la viaţa publică a ţării. Sunt o serie de subiecte majore care necesită exprimarea prin democraţie participativă a unui număr cât mai mare de cetăţeni. Un astfel de subiect îl reprezintă revizuirea Constituţiei, adoptată în şedinţa Adunării Constituante din 21 noiembrie 1991, intrată în vigoare în urma aprobării prin Referendumul naţional din 8 decembrie 1991. Acest moment a fost hotărâtor, benefic pentru destinul României, al cetăţenilor ei, în efortul de consolidare a democraţiei în ţara noastră. Noua Constituţie a creat un cadru necesar pentru afirmarea României pe plan internaţional, dar şi pentru manifestarea pluralismului de idei şi opţiuni în societatea românească. S-ar impune, atunci, o întrebare firească: de ce trebuie revizuită Constituţia? Răspunsurile sunt multiple: o societate, oricare ar fi ea, este în permanentă schimbare, iar legile, chiar şi cea fundamentală, trebuie adaptate realităţilor noi, ivite în decursul timpului. Apoi, sistemul democratic, prin însuşi structurile sale, necesită o perpetuă ameliorare a formelor de exprimare, în aşa fel, încât valenţele sale fundamentale să nu suporte degradări ce ar determina chiar dispariţia sa.                                                                                                                      
Un al treilea argument, dar nu cel din urmă ca importanţă, îl reprezintă dorinţa noastră, a tuturor cetăţenilor României, de integrare în structurile euroatlantice, deziderat care necesită o serie de modificări care să pună în concordanţă Legea noastră fundamentală cu normele generale afirmate de organismele internaţionale. Dar aceste modificări trebuie făcute cu discernământ, pentru a fi benefice, nu cumva să anuleze principii sau prevederi care sunt deja un câştig.
În consecinţă, noi, Uniunea Culturală a Rutenilor, propunem revizuirea pe baza unor principii fundamentale, care au stat de fapt şi la baza redactării şi adoptării Constituţiei României.
1. Proprietatea privată trebuie garantată, şi nu doar ocrotită.
2. Consemnarea unor soluţii concrete pentru situaţiile în care statul nu asigură protecţia socială, în aşa fel încât cetăţenii României să aibă asigurat un nivel de trai decent.
3. Legea fundamentală să prevadă, expres, pe lângă obligativitatea achitării taxelor şi impozitelor, imposibilitatea scutirii totale a vreunei persoane juridice sau fizice de acestea.
4. Separarea atribuţiilor Camerei Deputaţilor şi ale Senatului, în aşa fel încât procesul legislativ să fie fluidizat prin anularea competenţelor comisiilor de mediere şi imposibilitatea prezentării proiectelor de lege fie la Camera Deputaţilor, fie la Senat, în funcţie de opţiunea iniţiatorului.
5. Restrângerea imunităţii parlamentare la opiniile politice exprimate şi la votul acordat de senatori sau deputaţi.
6. Adoptarea, fie a republicii prezidenţiale, fie a republicii parlamentare, ca formă de guvernământ, alternativă, care ar determina o consolidare semnificativă a democraţiei româneşti.
7. În cazul republicii prezidenţiale, şeful Guvernului este Preşedintele, care-şi alege echipa ministerială din afara Parlamentului, dar fiecare ministru trebuie confirmat de comisia de specialitate parlamentară.
În cazul republicii parlamentare, fiecare partid, încă din campania electorală, trebuie să-şi aleagă candidatul pentru funcţia de prim-ministru, iar miniştrii trebuie să fie, cu necesitate, membri ai Camerei Deputaţilor, nefiind necesar decât votul de învestitură pentru Guvern, în ansamblul său, pe baza programului prezentat.
8. Curtea Supremă de Justiţie să se transforme în Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Judecătorii să fie aleşi de cetăţenii cu drept de vot de pe raza teritorială unde instanţa are competenţe, pentru cel mult două mandate de 4 ani, succesive sau nu.
Aceleaşi principii trebuie aplicate şi procurorilor.
9. Armonizarea deplină a legislaţiei româneşti privind minorităţile naţionale cu prevederile Uniunii Europene.
Noi credem că aplicarea acestor propuneri va determina o întărire a democraţiei româneşti, în folosul tuturor cetăţenilor, indiferent de etnia pe care o reprezintă.
Vă mulţumesc.“

P.S. Credem că propunerile făcute acum un deceniu sunt şi azi de actualitate în cvasitotalitatea lor. Tocmai de aceea, revenim cu declaraţia de atunci.

Gheorghe Firczak, deputat

One thought on “Pledoarie pentru exprimarea prin democraţie participativă a cetăţenilor la revizuirea Constituţiei

  • Ma bucur pentru domnia-voastra ca ati ramas „fidel” in scopul propus!!!
    Depling insa, „populimea” tarii, care trebuie sa suporte mizeriile si lipsa de orice speranta,in ce priveste clasa politica, aceea care se catara la inaltimea demnitatii de ales al poporului si care asemenea dumneavoastra va „sfirsi”(cu scuzele de rigoare), „in dinti cu aceleasi deziderate” de acum 11….20 de ani…!!??
    S-auzim numai de bine!
    🙂

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura