Pledoarie oftalmologică

ioan hantulescuIoan Hănţulescu
Titlul rubricii de faţă ar putea să nedumerească pe unii. Mai ales pe cei ce vor face o asociere între „pixul cu lunetă” şi puşca dotată cu acelaşi accesoriu. În limba franceză „lunettes” înseamnă ochelari. Aşadar, nişte instrumente care ne ajută să vedem mai bine. Totul. Nu neapărat pe „inamicii” pe care vrem să-i nimicim. De-a lungul timpului, luneta a fost folosită în cele mai paşnice şi mai constructive scopuri, de la observarea boltei cereşti, până la orientare în spaţiu, respectiv în navigaţie. Păstrând proporţia, desigur, şi cu particularităţi constructive diferite. Ei bine, „pixul cu lunetă” nu se doreşte a fi altceva decât un instrument pus la dispoziţia dumneavoastră, a cititorilor, pentru a vă ajuta să vedeţi mai bine anumite lucruri. Bune sau rele. Fapte, întâmplări, evenimente, oameni şi locuri. Unele vă sunt chiar arhicunoscute dar, pentru că le vedeţi şi le trăiţi zilnic, vi se par deja obişnuite, deja „coabitaţi” cu ele, ca şi cum ar face parte din peisaj. Sunt mizeriile zilnice, sunt motivele unor profunde suferinţe sociale la care aţi devenit imuni cu timpul, dar pe care nu ar trebui să le înduraţi, sunt nedreptăţile revoltătoare ale căror victime sunteţi… Aşadar, pentru că dumneavoastră nu le mai vedeţi, sau poate pentru că v-aţi obişnuit cu ele până într-atât încât nu vă mai revoltă, trebuie să vină cineva cu un „pix cu lunetă” (cu nişte ochelari în plus, dacă vreţi), pentru a le da o tuşă mai groasă şi a le face mai vizibile. Veţi regăsi, prin urmare, aici, în această rubrică, o parte dintre propriile dumneavoastră gânduri, poate chiar o parte din ceea ce simţiţi dumneavoastră înşivă.
Vă invit, aşadar, începând de azi, să priviţi prin aceşti ochelari de rezervă de la MESAGERUL, să luaţi act de notificările „pixului cu lunetă” şi să fiţi de acord, sau ba, cu cele pe care vi le vom aduce în atenţie. Vom vorbi, poate, despre secetă, despre drumuri şi circulaţia rutieră, despre şcoli şi despre şansele copiilor voştri pentru un viitor mai bun, despre politică şi administraţie, despre serviciile publice etc. Cu voia dumneavoastră, vom vorbi despre multe. Şi când spun „vom vorbi” nu exagerez, deoarece aşteptăm să vă alăturaţi celor ce doresc să vadă mai bine (şi mai binele) în jurul lor, precum şi să se exprime liber. În speranţa unui dialog fructuos cu dumneavoastră, vă salut în acelaşi ton „oftalmologic”: La bună vedere!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.